Select your Top Menu from wp menus

In Ajun de Craciun pe stil vechi, din nou despre traditii

Craciunul din data de 7 ianuarie, care este sarbatorit de majoritatea crestinilor ortodocsi din partile noastre anume in aceasta zi, iarasi ofera prilej de a ne aminti despre traditiile frumoase de iarna:

În Ajunul Crăciunului, gospodinele se îndeletnicesc cu făcutul covrigilor, colăceilor şi colacilor (care, în tradiţia populară trebuie să amintească de înfăşurarea unei mâini cu degetele întinse aparţinând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Precista la naşterea pruncului şi căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiţi pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt daţi colindătorilor mărunţi, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroşi, iar colacii vor fi ai flăcăilor şi ai colindătorilor neamuri.

De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc şi ‘scutecele’ sau ‘pelincile’ – ‘pelincuţele Domnului’, amintind de cele care au fost de trebuinţă la naşterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduţă, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânţă de cânepă.

Împodobirea Mesei din seara lui Ajun diferă de la o localitate la alta, dar au în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni din cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu blagosloveşte masa, nu gustă din felurile de mâncare şi nu cinsteşte un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub faţa de masă, doi colăcei şi o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.

În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze şi până nu se iveşte prima stea de seară, care aminteşte de steaua observată de către magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic şi astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc şi va fi mai demn pentru Sfânta Împărtăşanie.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-ajun-de-craciun-pe-stil-vechi-din-nou-despre-traditii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19