Categories: EconomicSocialȘtiri

În 3,5 ani, băncile falimentate au întors mai puţin de 10% din creditul de stat de 14 miliarde lei

Cele trei bănci moldoveneşti care au fost lichidate cu 3,5 ani în urmă (16 octombrie 2015) au înapoiat bugetului 1,134 miliarde de lei, informează Infotag cu referire la datele Ministerului Finanţelor.

Banii,  pe care Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, care au fost afectate de sustragerea frauduloasă a peste $1 miliard, au reusit să-i recupereze, provin din  datoriile  încasate de la clienții datornici,  activele obţinute de la debitori și vânzarea bunurilor  proprii.

După cum se știe, „miliardul furat” a fost transformat în datorie de stat. De investigarea fraudei bancare se ocupă organele de drept din Moldova şi agenţia americană Kroll. Din datele publicate până acum se cunoaște că prin escrocherii de proporţii, in anul 2014, din  Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank au fost transferaţi peste hotare cel puţin $600 milioane de dolari, dintre care $200 milioane în Rusia, $58 milioane în Estonia, $41 milioane – în Cipru. Aceşti bani încă ar urma să fie recuperaţi.

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

18 ore ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

o zi ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

2 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

3 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

3 zile ago