Categories: RegiuneSocialȘtiri

În 3 trimestre ale anului curent la Spitalul Raional Orhei au fost spitalizate peste 80 de persoane diagnosticate cu diabet zaharat

Ziua Mondială de profilaxie și combatere a Diabetului Zaharat

Cu prilejul zilei de 14 noiembrie la care este marcată Ziua Mondială de profilaxie și combatere a Diabetului Zaharat, Spitalul Raional Orhei a publicat un comunicat în care anunță că potrivit datelor statistice oferite de către şeful secţiei Informatică şi Statistică Medicală,Vladimir Datii, în anul 2019 au fost spitalizaţi cu diabet zaharat 200 de pacienţi, dintre care 7 au decedat din cauza complicaţiilor provocate de diabet. Pe parcursul a 9 luni a anului 2020, cu diabet zaharat au fost spitalizaţi 83 pacienţi, dintre care 50 femei şi 33 bărbaţi, iar din cauza complicaţiilor diabetului au decedat 2 persoane.

Diabetul zaharat poate fi prevenit și controlat prin implicarea familiei prin abordarea alimentației raționale și practicarea activităților fizice în comun. De asemenea, când un membru al familiei suferă de diabet zaharat, ceilalți se vor interesa despre riscurile, semnele de avertizare, complicațiile și pașii de întreprins pentru a preveni apariția diabetului.

Diabetul zaharat de tip 1 și tip 2 este o patologie cronică. Diabetul zaharat de tip 1 apare la copii, adolescenți și tineri (în 5% din cazuri), atunci când pancreasul nu produce insulină. Diabetul zaharat de tip 2 apare la persoanele adulte (în 95% din cazuri), când pancreasul nu mai este capabil să producă insulină ori când organismul nu poate utiliza insulina pe care acesta o produce.
Diabetul zaharat înseamnă un risc sporit pentru incapacitate fizică de muncă şi letalitate precoce a populației apte de muncă.

Tematica campaniei din acest an este „Asistenții medicali și diabetul”, care își propune să crească gradul de conștientizare a valorii și a rolului crucial pe care asistenții medicali îl joacă în sprijinul persoanelor care suferă de diabet zaharat, se mai spune în comunicatul SR Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago