Select your Top Menu from wp menus

În 2015 vor fi înmatriculaţi în colegii şi şcoli profesionale peste 22 de mii de tineri

Peste 22 de mii de tineri vor fi înscrişi în colegii şi şcoli profesionale în anul 2015, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc astăzi la Chişinău viceministrul în exercițiu al Educației Loretta Handrabura a anunţat că admiterea în colegii și școli profesionale va începe pe data de 16 iulie, concomitent cu admiterea în licee. În anul curent pentru colegii a fost rezervat un plan de admitere de 9065 de locuri, dintre care 4309 sînt cu finanțare bugetară, iar 4021 – cu finanțare pe bază de contract.

Potrivit sursei citate, cele mai multe locuri – 1161, au fost repartizate pentru medicina generală. Alte 670 sînt pentru specialitățile transport auto, 505 – pentru informatică, 485 – pentru contabilitate, 271 – pentru pedagogie preșcolară, iar 250 – pentru asistența socială.

”În cazul colegiilor candidații au dreptul să participe la concursul de admitere concomitent la trei specialități, în cadrul aceleiași instituții de învățămînt, dar pot fi înmatriculați la o singură specialitate din cele pentru care au optat”, a menționat Loretta Handrabura.

Admiterea în colegii se va încheia pe data de 8 august, rezultatele urmînd să fie afișate pînă la 10 august. În perioada 11-13 august se va desfășura concursul repetat pentru locurile rămase neacoperite, iar rezultatele finale vor fi anunțate pînă la 15 august.

În cazul școlilor profesionale planul de admitere prevede 11 mii de locuri, inclusiv 9701 cu finanțare de la buget și 1299 – pe bază de contract. Alte 180 de locuri au fost repartizate pentru instituțiile private.

Admiterea în școlile profesionale se va încheia pe data de 14 august, urmînd ca rezultatele să fie anunțate pînă la 16 august. În perioada 17-20 august va avea loc concursul repetat pentru locurile neacoperite, iar anunțarea rezultatelor finale se va face pînă la 25 august.