Select your Top Menu from wp menus

In 2012, Parlamentul ne costa mai scump cu 20 mln.lei

Bugetul Parlamentului pentru anul 2012 a fost majorat cu 20 de milioane de lei în comparaţie cu cel din 2011, scrie Publika.md.Potrivit experţilor IDIS Viitorului, alarmant este faptul că acest lucru se întâmplă în condiţii de austeritate, iar societatea nu ştie ce se face cu aceşti bani.

“Bugetul Legislativului pentru 2012 a fost majorat cu peste o cincime faţă de anul precedent, de la 71 de milioane de lei la 91. Însă modul de formare şi gestionare a acestuia este lipsit de orice transparenţă”, se menţionează în raportul IDIS privind eficienţa activităţii Guvernului.

„Ne-ar interesa să ştim în ce măsură cheltuielile pentru deplasările în teritoriu sunt justificate. Or, nu avem o evidenţă a acestor activităţi, care sunt prevăzute de Regulamentul Parlamentului”, a declarat politologul Eduard Ţugui.

Experţii atenţionează că lipsa unor date despre cheltuielile efectuate erodează imaginea instituţiei legislative.

Bugetul Parlamentului pentru anul trecut a constituit 71.000.000 lei.

sursa: publika.md