Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Împuţinarea aleşilor// La apelul Primăriei Orhei, care a pregătit o agendă cu 40 de documente, au răspuns doar 17 consilieri

Şedinţa Consiliului municipal (CM) Orhei care a avut loc luni, 15 iulie, s-a evidenţiat prin împuţinarea vizibilă a aleşilor locali. Au lipsit 10 din cei 27 de consilieri, mandatul cărora ar fi trebuit să fie deja încheiat, dar care s-a prelungit peste termen din cauza evenimentelor politice din republică, alegerile locale din acest an fiind amânate pentru toamna care vine. Absenteismul consilierilor s-a manifestat la o lună după ce ex-primarul şi actualul deputat Ilan Sor, ar fi părăsit ilegal Moldova, deşi se află sub interdicţie fiind condamnat de prima instantă la 7,5 ani de închisoare, în dosarul fraudei bancare.

Pentru prima dată în cei 4 ani de mandat al actualei puteri locale, la şedinţa CM Orhei de luni, 15 iulie, s-a prezentat un număr neobişnuit de mic de aleşi locali. La apelul primarei interimare Diana Memeţ, care a dispus convocarea extraordinară a şedinţei, au răspuns doar 17 consilieri. Asta, în timp ce Primăria, după ce din motive necunocute, a contramandat şedinţa CM Orhei, anunţată pentru săptămâna trecută, a iniţiat o altă şedinţă pentru ziua de ieri, cu tocmai 40 de proiecte de decizii pe ordinea de zi.

Vezi si Face si desface, dar tace// Primaria Orhei nu spune de ce a contramandat sedinta CM Orhei si de ce se joaca cu (ne)publicarea informatiilor de interes public

Surprinzător, s-au rărit şi rândurile fracţiunii majoritare. Or, până în prezent, fracţiunea “Pentru Orhei” a lui Ilan Sor şi alţi câţiva consilierii afiliaţi puterii au demonstrat o disciplină de fier. Aceştia, niciodată nu şi-au permis mai mult de o absenţa, fapt prin care au asigurat inclusiv votarea chestiunilor care apăreau suplimentar pe ordinea de zi.

Vezi si: O nouă sedință extraordinară a CM Orhei: agendă suplimentată, vot rapid, voioșie și râs

De această dată, în premieră, o decizie de ordin patrimonial nu a întrunit numărul necesar de voturi, iar aprobarea altei decizii a fost amânată pentru următoarea şedinţă a CM Orhei, pe motiv că proiectul propus de Primărie nu a fost suficient de pregătit. Restul deciziilor, cea mai mare parte dintre care au un conţinut funciar, patrimonial şi financiar, au fost aprobate.

Şi în ziua de luni, 15 iulie, în sala de şedinţe s-a adunat galeria de susţinători ai echipei de la conducerea Orheiului, care aproximativ o jumătate de oră au urmărit cum neschimbatul preşedinte al şedinţelor CM, reprezentantul majorităţii, Evgheni Pisov, enunţa în viteză numărul proiectului, iar consilierii ridicau mâinile. Au existat doar câteva abateri de la acest scenariu bătătorit , datorate la patru consilieri neafiliaţi, care au încercat să adreseze întrebări şi să se expună pe marginea deciziilor pentru care li se cerea votul.

Cu detalii vom reveni.

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

2 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

3 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

o săptămână ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

o săptămână ago