Categories: ExternePoliticȘtiri

Importanţa unui GUVERN PROEUROPEAN la Chişinău – reiterată de OFICIALI de la Bucureşti şi Washington

Ministrul afacerilor externe de la Bucureşti , Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, o întrevedere cu Celeste A. Wallander, asistent special al preşedintelui SUA Barack Obama pentru Rusia şi Eurasia.
Potrivit unui comunicat al MAE în cadrul discuţiilor cei doi, printre altele au menţionat necesitatea instalării cât mai rapide a unui nou guvern pro-european la Chişinău, care să poată continua apropierea de UE.
După alegerile din noiembrie trecut cele trei partide care se declară proeuropene – PLDM,PD şi PL ar avea împreună suficiente voturi pentru formarea unei alianţe majoritare. Însă după săptămâni de negocieri PLDM şi PD au decis să formeze o coaliţie minoritară din doar 42 de deputaţi, care este susţinută tacit de PCRM.
Comuniştii susţin însă că nu vor sprijini un guvern condus de premierul desemnat Iurie Leancă din cauza candidaturii acestuia.
Pe de altă parte Leancă mizează pe votul liberalilor, declarând recent că aceştia ar putea fi cooptaţi la guvernare într-o lună-două prin demiterea unor miniştri.
Iurie Leancă a mai declarat că nu crede în viabilitatea unui guvern minoritar.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago