Select your Top Menu from wp menus

Importanţa unui GUVERN PROEUROPEAN la Chişinău – reiterată de OFICIALI de la Bucureşti şi Washington

Ministrul afacerilor externe de la Bucureşti , Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, o întrevedere cu Celeste A. Wallander, asistent special al preşedintelui SUA Barack Obama pentru Rusia şi Eurasia.
Potrivit unui comunicat al MAE în cadrul discuţiilor cei doi, printre altele au menţionat necesitatea instalării cât mai rapide a unui nou guvern pro-european la Chişinău, care să poată continua apropierea de UE.
După alegerile din noiembrie trecut cele trei partide care se declară proeuropene – PLDM,PD şi PL ar avea împreună suficiente voturi pentru formarea unei alianţe majoritare. Însă după săptămâni de negocieri PLDM şi PD au decis să formeze o coaliţie minoritară din doar 42 de deputaţi, care este susţinută tacit de PCRM.
Comuniştii susţin însă că nu vor sprijini un guvern condus de premierul desemnat Iurie Leancă din cauza candidaturii acestuia.
Pe de altă parte Leancă mizează pe votul liberalilor, declarând recent că aceştia ar putea fi cooptaţi la guvernare într-o lună-două prin demiterea unor miniştri.
Iurie Leancă a mai declarat că nu crede în viabilitatea unui guvern minoritar.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/importanta-unui-guvern-proeuropean-la-chisinau-reiterata-de-oficiali-de-la-bucuresti-si-washington/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19