
Pe canalul de telegram al Poliției Republicii Moldova a fost publicat un filmuleț în care este surprins un grup de oameni ce se află lângă sediul din Orhei al unui partid de opoziție.
Video-ul are și câteva fotografii în care se vede că câțiva oameni țin în mână bani.
Comunicatul care însoțește filmulețul spune că 13 persoane, revenite în Orhei după manifestația de sâmbăta din capitalǎ, au fost remunerate financiar la sediul unui partid politic, iar acum sunt documentate de poliție. În vizorul oamenilor legii este și persoana care a împărțit bani fiecărui participant.În continuare sunt efectuate acțiuni suplimentare pentru identificarea altor persoane vizate în actele de corupere privind întrunirile organizate.