Select your Top Menu from wp menus

Imagini clare a coliziuni Galaxiilor, care dureaza peste 100 mln.ani

Ciocnirea a două galaxii a fost surprinsă pentru prima dată într-o imagine de o claritate spectaculoasă încât cercetătorii pot identifica cu precizie urmele coliziunii. Acest lucru a fost posibil odată cu punerea în funcţiune, pe 3 octombrie, a telescopului ALMA, cel mai complex din lume şi care este situat în deşertul Atacama din Chile.

Imaginea, realizată în timpul unor teste, surprinde coliziunea Galaxiilor Antennae din constelatia Corvus. Acestea sunt situate la 70 de milioane de ani-lumina de Terra, iar ciocnirea lor a început acum 100 de milioane de ani şi va continua şi pe viitor, scrie gandul.info.

Cercetătorii susţin că, pentru a surprinde imaginea, telescopul nu a fost folosit la putere maximă şi că, pe viitor, fotografiile vor fi mult mai clare.

ALMA este o matrice formată din 66 de antene legate ce funcţioneaza ca un telescop independent uriaş. Potrivit asistentului de proiect, Alison Peck, telescopul foloseşte lungimi de undă milimetrice şi submilimetrice cu ajutorul cărora pot fi observate obiecte extrem de reci precum nori denşi de gaz sau de praf formaţi de stele sau planete.

În prezent sunt folosite doar 22 de antene din cele 66. Cercetătorii anunţă că, odată cu mărirea numărului de antene utilizate, claritatea, eficienţa şi calitatea fotografiilor vor creşte. Cu toate acestea, imaginea difuzată prezintă detalii care nu sunt vizibile nici pentru telescoapele cu infraroşu, fiind folosite tipuri de radiaţii milimetrice şi submilimetrice.

ALMA este un proiect realizat de cercetători din Europa, America de Nord şi Asia de Est, în cooperare cu Chile. În prezent, telescopul este cel mai mare proiect astronomic din lume si valoarează aproximativ 1,3 miliarde de dolari.

sursa: gandul.info


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/imagini-clare-ale-unei-coliziuni-a-galaxiilor-care-dureaza-peste-100-milioane-de-ani-a-galaxiilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19