Ploile din aceste zile au scos şi mai mult în evidenţă starea deplorabilă a acoperişului Casei de Cultură din satul Bolohan, Orhei. Clădirea impunătoare, în două nivele, este pusă la încercare de şuvoaiele de apă, care au lăsat deja brazde şi urme adânci şi pe exterior. În această situație, Consiliul local a luat decizia de a cheltui un million de lei pentru modernizarea iluminatului public, reconstruind reţelele electrice existente. Milionul este din bugetul raional, dar în versiunea primarului Tatiana Plătică banii ar veni de la Partidul “Șor”.
Satul Bolohan se află la mai puțin de 10 km de municipiul Orhei. Potrivit datelor oficiale, populaţia Bolohanului este de 1 400 de persoane. Localnicii numără însă cel mult o mie de oameni care locuiesc aici permanent.
În rezultatul turului II al alegerilor locale din noiembrie 2019, primar al localităţii a devenit candidata Partidului “Șor” (PȘ), Tatiana Plătică, iar în Consiliul sătesc au intrat cinci reprezentanţi ai PȘ, doi – ai Blocului “ACUM”, unul – al Partidului socialiştilor şi un consilier independent. La moment, în Consiliul local activează 8 consilieri – unul din cei doi acum-iști este plecat peste hotare.
În luna septembrie, bugetul satului Bolohan s-a majorat cu aproape 25%, ajungând la peste 4 milioane de lei. Un milion de lei a venit de la Consiliul raional (CR) Orhei, cu destinaţie specială – pentru reconstrucția reţelei de alimentare cu energie electrică a sistemului de iluminat public din Bolohan. Majoritatea consilierilor locali au sprijinit-o pe primarul Tatiana Plătică, care a insistat ca milionul să meargă neabătut la iluminarea străzilor. Împotrivă a fost un singur consilier.
Alexei Chicuș, consilier independent: Lumină este, dar Casa de Cultură se distruge
Decizia Consiliului local (CL) Bolohan de la sfârşitul lunii septembrie, prin care s-a aprobat ca 1 milion de lei să fie cheltuit pentru iluminarea publică, l-a decepţionat pe consilierul independent Alexei Chicuș. Acesta spune că a încercat să-şi convingă colegii din CL că în sat există, cel puţin, o problemă mai mare – acoperişul deteriorat al Casei de Cultură, dar argumentele sale nu au fost auzite. Alţi 7 consilieri prezenţi la şedinţa CL au susţinut-o pe primarul Tatiana Plătică. Potrivit consilierului, demnitara a insistat ca banii, despre care a spus că se datorează Partidului “Șor”, să fie utilizaţi pentru iluminare. Şefa Primăriei a declarat că, în caz contrar, Bolohanul va pierde banii. Alte argumente aduse de aceasta au fost că actuala reţea de electricitate nu are proiect de execuţie şi că viitoarele reţele vor fi mai rezistente în cazul intemperiilor.
Lipsa proiectului şi stingerile sporadice ale luminii pe străzi nu se compară însă cu pericolul distrugerii Casei de Cultură care, în plin sezon rece și cu multe precipitații, rămâne sub un acoperiş ciuruit, spune Alexei Chicuș. Asta, în situaţia în care un proiect de execuţie a lucrărilor de renovare deja există, e nevoie doar de a-l actualiza, pentru că acesta a fost elaborat încă de precedenta putere locală.
Indignarea consilierului este provocată şi de faptul că, în timp ce el şi alţi agricultori din republică, au obţinut cu mare greu de la stat câte 1,5 mii de lei la hectarul de grâu pentru a supraviețui după un an cu secetă cumplită, iar pandemia a sleit sistemul medical de orice puteri , la Bolohan se cheltuieşte un milion pe lucruri deloc urgente. Chicuș spune că și el e pentru un sistem de iluminare modern, dar dacă arde în altă parte, adică curge acoperişul, trebuie de judecat gospodăreşte:
“Despre acoperişul Casei de Cultură se vorbeşte de mult timp. Pe vremea fostului primar Cotruţă s-a făcut o reparaţie parțială cu ruberoid, dar trebuie făcut temeinic. Pentru asta e nevoie de mai bine de 1 milion de lei. De aceea, eu, când am auzit că vine un million, am spus că lumină, cât de cât, pe toate străzile este, mai bine ar fi să mai adăugăm nişte bani şi să reparăm Casa de Cultură. La care doamna primar mi-a răspuns – categoric nu! Banii i-a dat partidul special pentru iluminare! Am spus că, dacă e donaţie, să-mi arate pentru ce anume s-au dat banii. Şi, când îmi aduce , e o decizie a Consiliului raional, adică sunt bani bugetari, banii noştri!”
Alexei Chicuș mai regretă că sătenii nu sunt informaţi corect. Deşi consilierii au decis să achiziționeze o cameră video, iar înregistrările şedinţelor CL să fie plasate pe internet, filmări s-au făcut doar de două ori. Cei de la Primărie ar fi declarat că o instituţie din Orhei a avertizat că pentru realizarea inregistrărilor e nevoie de drepturi speciale.
În contextul ultimei probleme menționate de consilier, vom nota faptul că aceasta este una mai veche și caracteristică nu doar pentru Bolohan, așa încât experții s-au expus deja la acest subiect:
„Conform art. 17 din legea privind administrația publică locală, orice persoană poate participa la ședințele consiliului local. Deși în lege nu este stipulat expres dreptul cetățenilor de a filma ședința consiliului, acțiunea nici nu este interzisă. Totodată, art. 48 din Codul Civil prevede că nu este nevoie de consimțământul persoanei de a o înregistra, în cazul în care aceasta execută un act public în interes public sau când persoana acționează în timpul unui eveniment public. Astfel, ședințele consiliului local se încadrează în aceste criterii și nu poate fi îngrădit dreptul de a le filma” ( Primariamea.md).
„Înregistrarea şedinţelor Consiliului Local este posibilă cu acordul preşedintelui şedinţei, nu al primarului. Puteţi propune asta consiliului local, după care, puteţi solicita înregistrarea şedinţei.” (Viorica Chirnicinîi, Președinta Asociației Naționale a Parajuriştilor din Moldova).
Ion Crăciun, consilier PAS: Am votat pentru iluminare. Altfel banii nu-i dădeau deloc
Consilierul local Ion Crăciun a candidat pentru această funcţie pe listele Blocului ACUM, din partea Partidului PAS. Alături de alţi şase membri ai Consiliului local, Crăciun a votat pentru ca 1 milion de lei să fie valorificat la iluminatul stradal. Acesta îşi explică votul prin faptul că altă alegere nu exista – altfel banii ar fi fost retraşi.
Potrivit lui Crăciun, în cadrul şedinţei s-a discutat despre alte probleme care ar putea fi rezolvate cu banii de la raion, dar Tatiana Plătică a insistat pe reconstruirea reţelei de electricitate. Totodată, consilierul, care estimează că iluminarea actuală “nu e atât de eficientă şi nu e pe tot satul, iar localitatea are nevoie de ceva mai performant”, confirmă că în Bolohan există probleme mai stringente, cum ar fi acoperişul Casei de Cultură sau unele drumuri desfundate.
Ion Crăciun, care până în anul 2011 a deţinut funcţia de primar al satului Bolohan, spune că anterior alocarea banilor, fie din bugetul de stat, fie din cel raional, se făcea ţinându-se cont de necesităţile localităţilor şi propunerile autorităţilor locale, dar acum e o altă practică:
“S-a propus: poate este posibilitatea de îndreptat aceşti bani în altă parte. Dar, din păcate, dumneaei a spus că asta-i fixat pentru iluminare şi nu pentru altceva. Dacă nu acceptăm iluminarea, înseamnă ca bani nu se dau deloc şi se duc în altă localitate. Noi, odată, alegeam care sunt cele mai arzătoare probleme – că-i scoală, că-i grădiniţă, că-i Casă de Cultură, da’ acum ei (reprezentanţii Partidului „Șor”, n.a.) sunt majoritatea în Consiliul raional. Dacă cunoaşteţi programa dumnealor electorală, ei vor să îndeplinească ceva…”
Ion Crăciun ar vrea ca despre mai multe probleme ale localității să se discute şi despre aceasta să se audă. Un loc unde locuitorii Bolohanului s-ar putea aduna şi discuta problemele satului, mai ales în perioada rece a anului, ar fi Casa de Cultură, spune consilierul. Anterior, acolo se organizau şi adunările generale ale satului, ceea ce devine problematic într-un local unde curge acoperişul.
Lilian Cotruţă, fost primar: Le-am spus noilor aleși că există două căi. Nu s-a făcut nimic
Reţeaua de alimentare cu energie electrică a sistemului de iluminat public din Bolohan a fost reabilitată în perioada când primar al localităţii era Lilian Cotruţa. Până în 2019, acesta a deţinut două mandate de primar, obţinute în calitate de candidat independent, iar lucrările de reabilitare s-au efectuat pe etape, în anii 2012-2014, iclusiv în sectorul Badia.
Potrivit lui Cotruță, în total s-au cheltuit în jur de 420 de mii de lei și s-a considerat irațional de plătit alţi 200 de mii de lei pentru un proiect de execuţie. Mai ales că o bună parte a gospodăriei electrice, moştenită de la sovietici, s-a păstrat. S-au instalat aproximativ 5 km de cablu, plafoane şi becuri noi, la cele patru transformatoare din sat – contoare electrice. Becurile, care au un termende exploatare de 6 ani, au fost instalate câte unul la doi piloni, iar pentru consumul nocturn – din seară până dimineaţa, plata medie lunară se ridica la cel mult la 6-7 mii lei. După ani de beznă pe străzi, sătenii au căzut de acord să plătească pentru consumul stradal, însă cu ceva timp înainte de alegerile din toamna trecută, când printre săteni au fost răspândite vorbele că, iată, la Orhei, datorită lui Șor, oamenii nu plătesc lumina, iar la Bolohan – da, au apărut nemulțumiri, spune fostul primar.
Lilian Cotruţă opinează că un milion de lei ar trebui să meargă, în primul rând, la renovarea acoperişului Casei de Cultură. În 2019, fosta conducere a raionului a alocat 300 de mii de lei în acest scop, dar era prea puțin pentru a începe lucrările la un obiect cu un deviz de cheltuieli de 1 milion 300 mii lei.
“După alegeri, am discutat cu noii aleşi – doamna primar Tatiana Plătică şi domnul preşedinte al raionului, Dinu Țurcanu. Le-am spus că sunt două căi – ar putea să mai dea 500 de mii de lei, rămași de la primăriile care în anul trecut nu au reuşit să valorifice banii alocaţi de raion, ca să fie posibil de pornit lucrările la Casa de Cultură. Pentru că niciun agent economic nu se apucă de lucru până nu are măcar 50% din suma totală. S-ar fi făcut contractul pe doi ani – adică 2019-2020, iar în acest an ar fi achitat restul banilor. O altă cale era să ofere acei 300 de mii altei primării, iar în anul curent să îi întoarcă Bolohanului, mai adăugând bani pentru renovarea acoperişului. Nu s-a făcut nimic – nici una, nici alta”.
Tatiana Plătică, primar: Nu răspund la întrebarea asta. Trebuie să acumulez informaţii
În aceste zile, în satul Bolohan au loc lucrări de reparaţie a unor porţiuni de drum, inclusiv asfaltarea în preajma punctului medical din localitate. Lucrările se efectuează în cadrul Programului “Drumuri bune pentru Moldova 2020”, pentru care au fost alocați 1 milion 20 de mii de lei.
Faptul că finanţarea reparaţiilor se datorează în cea mai mare parte bugetului de stat ne-a fost confirmat de primarul Tatiana Plătică, care a mai menţionat că şi din bugetul local s-a alocat o sumă de bani. Plătică a refuzat însă să spună mai multe despre bugetul localităţii şi , îndeosebi, despre decizia care a provocat disensiuni la ședința Consiliului local și a lăsat Casa de Cultură cu acoperișul deteriorat.
-Prioritatea care e pentru dumneavoastră – iluminarea stradală ori repararea acoperişului Casei de Cultură?
-Prioritate are şi una şi alta.
-Dar aţi solicitat de la raion bani pentru iluminare?
-Eu n-am să vă răspund pe telefon la întrebarea asta.
Aici, demnitara a închis. Numărul telefonului fix, prin intermediul căruia am vorbit, s-a dovedit a fi transmis temporar secţiei de votare din localitate, așa că am reapelat-o pe Plătică la telefonul mobil. Discuţia nu a fost mai rezultativă nici de această dată. Interlocutoarea a declarat că, pentru a răspunde, trebuie să acumuleze informaţii.
–O singură întrebare, la care cu siguranţă cunoaşteţi răspunsul: dumneavoastră aţi afirmat că finanţarea iluminării se face din contul Partidului “Șor”?
-Eu n-am să răspund la aşa inrebare, numai în scris o să răspund.
-Vă trimit la o adresă anumită? Dispune primăria de o adresă electronică oficială?
-Nu vă supăraţi, dar sunt ocupată.
Am găsit adresa electronică a Primăriei Bolohan şi am trimis câteva întrebări în scris. Până la publicarea acestui material nu am primit răspuns.
…………..
Între timp, cei care au auzit despre intenţia autorităţilor de a reconstrui reţelele electrice din Bolohan, au început să-și spună părerile. Aparent neunivoce, acestea denotă totuși același fapt – sistem de iluminare funcţional în localitate există. Unul dintre urmăritorii evenimentelor din Bolohan, Vladislav Mercic, a comentat pe reţelele de socializare: “Chiar şi pe stâlpul din drum o să-l pălească norocul să schimbe lampa ceea arsă de doi ani? Super!”.
Un alt tânăr din Bolohan, Ion Zagorodniuc, consideră că în sat există probleme reale care merită cheltuirea banilor publici, dar nu reconstrucția rețelelor electrice: “Lumină pe străzi este suficientă, dacă becurile care au ars se inlocuiesc”. Acesta spune că nu demult a ars becul care 7 ani a luminat de pe pilonul din fața casei sale. El însuşi a procurat un bec nou şi, pentru instalare, a apelat la serviciul comunal local.
Tatiana Djamanov
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…