Select your Top Menu from wp menus

Ilan Şor, mesaj ANIVERSAR de mulţumire. Vezi pentru ce

Într-un mesaj pe care l-a plasat pe o reţea de socializare, primarul de Orhei, Ilan Şor le mulţumeşte orheienilor pentru alegerea pe care au făcut-o cu un an în urmă şi le spune că îi iubeşte.

Marţi, 14 iunie, în ziua primei aniversări de la alegerile pe care le-a câştigat în anul 2015, Ilan Şor a scris pe pagina sa de Facebook că le mulţumeşte alegătorilor pentru încrederea pe care i-au oferit-o cu un an în urmă, arătându-se sigur că toţi împreună vor ajunge să sărbătorească această zi.

Primarul aminteşte că atât în campania electorală, cât şi la investire a promis că va face din Orhei un oraş campion prinre alte oraşe din republică  şi promite şi în mesajul aniversar că se va ţine de cuvânt şi va munci pentru aceasta în continuare.

Amintim că acum un an, după o campanie electorală fulgerătoare de doar trei săptămâni, candidatul la Primăria Orhei Ilan Şor a obţinut mai bine de 62% din voturile celor 13068 de orheieni care au participat la alegeri. Mai mult că atât, Şor a reuşit să ajungă  la cârma Orheiului  împreună cu alţi 13 reprezentanţi ai MSPR „Ravnopravie”, care au devenit consilieri locali, creând în Consiliul orăşenesc Orhei o fracţiune majoritară.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ilan-sor-mesaj-aniversar-de-multumire-vezi-pentru-ce/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19