Select your Top Menu from wp menus

Ilan Shor ar putea scăpa în perioada electorală de răspundere penală

Omul de afaceri Ilan Shor, ar putea scăpa de reţinere sau răspundere penală pe durata perioadei electorale. Asta se va întâmpla dacă el va fi înregistrat în calitate de candidat independent la funcţia de primar al oraşului Orhei. Potrivit art 46 din Codul Electoral pe durata perioadei electorale, candidaţii nu pot fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi unor sancţiuni administrative fără consimţămîntul organului electoral care i-a înregistrat, cu excepţia cazurilor de infracţiuni flagrante.
Marţi persoana de încredere al lui Ilan Shor a solicitat liste de subscripţie de la Consiliul Electoral Orăşenesc Orhei. Pentru a fi înregistrat în calitate de candidat independent Shor trebuie să prezinte astăzi până la ora 17, listele cu cca 1300 de semnături ale alegătorilor domiciliaţi în oraşul Orhei. Ulterior CEO va avea la dispoziţie 5 zile, adică până pe 19 mai pentru a controla veridicitatea semnăturilor şi a lua decizia finală privind înscrierea concurentului în buletinul de vot.
În prezent, omul de afaceri Ilan Shor, care este şi patron al FC “Milsami Orhei”, se află în arest la domiciliu, fiind acuzat de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu în dosarul penal deschis pe marginea delapidărilor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.Curtea de Apel Chișinău a amânat până pe 18 mai luarea unei decizii privind eventuala aducere în arest la izolator a lui Ilan Shor. Cererea procurorilor nu a putut fi tranșată pentru că avocatul lui Shor a adus un certificat de boală din care reiese că omul de afaceri de 28 de ani nu este în stare să vină la tribunal