O societate fără elite nu are prezent şi nici viitor. Este un lucru binecunoscut de către toţi şi nu o dată istoria ne-a oferit exemple când „moartea” elitelor a atras după sine şi „moartea societăţii”. Societatea din Republica Moldova este tot pe punctul de a „muri”, iar una din cauze (poate chiar principala) este că ne-am sacrificat elitele, iar ceea ce a mai rămas, probabil, va fi sacrificat în cel mai scurt timp.
Cu riscul de a supăra pe cineva, voi afirma că vina pentru această situaţie o poartă în mare parte politicienii. Ghidaţi de interesele lor înguste, personale sau de partid, politicienii nu s-au sfiit deloc în ultimii ani să „înhame” elitele la carele lor politice. Pentru câţiva arginţi sau pentru anumite favoruri, elitele s-au lăsat „înhămate”, fără să-şi dea seama de urmările pasului pe care-l fac. Astfel, discreditându-se pe sine, mulţi dintre acei ce reprezentau elita societăţii, au lipsit oamenii de puncte de reper, către care să se orienteze în perioadele grele prin care trece periodic orice stat, orice popor. Iar atunci când nu au puncte de sprijin, oamenii cad în deznădejde, devin apatici, nu le mai pasă de nimic şi societatea „moare”.
Pe lângă elitele „înhămate” la care politice, mai avem şi elite distruse intenţionat. De obicei, acestea sunt distruse de politicieni. În unele cazuri pentru că nu au dorit să accepte anumite „oferte generoase” venite de la politicieni, alteori – pentru că, rămânând cu o imagine, cu o reputaţie anume, personalităţile respective ar fi putut prezenta în perspectivă o ameninţare pentru planurile anumitor politicieni. Şi văzând cum politicienii ne terfelesc elitele, noi, poporul simplu, ne bucurăm ca la vederea ursului venit în oraş odată cu circul ambulant, aplaudăm şi ne bucurăm că vom avea parte de spectacole gratis, fără a înţelege că orice lovitură în personalităţile veritabile este şi o lovitură în prezentul şi viitorul societăţii noastre.
Mai avem şi elite „înăbuşite” de indiferenţa politicienilor. Trecuţi pe „ignore”, mulţi dintre acei ce reprezintă veritabile elite, în cel mai bun caz, stau uitaţi undeva într-o parte. În cel mai rău caz….
Continuarea, aici: SACRIFICAREA ELITELOR SAU DE CE NOI, MOLDOVENII, SUNTEM PROŞTI