Igor Munteanu: „Şansele unui politician nu sunt asigurate de o strângere de mâini în cancelariile occidentale”

Până în 20 mai, în R.Moldova are loc o aplicație militară comună la care participă militari moldoveni și militari americani. Până acum, prezența tehnicii și a militarilor americani în Republica Moldova a fost criticată de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, și de socialistul Igor Dodon, în opinia cărora Statele Unite au comis „o greșeală de neiertat, îndreptând tehnică militară pe teritoriul unui stat neutru”. Cât de justificate sunt aceste acuzații? Un dialog despre reacțiile la aplicațiile militare moldo-americane, și despre o vizită la Washington care a prilejuit scoaterea la lumină a unei funcții politice necuoscute pînă acum publicului larg.

Europa Liberă: Domnule Munteanu, în săptămâna Paştilor şi după, americanii s-au pomenit foarte mediatizaţi, începând de la militarii care au venit la aplicaţii de rutină, dar şi datorită unei vizite oficiale, semioficiale, urmează să ne lămurim. Cum de s-au pomenit ei într-o poveste care, Dumnezeu ştie, cum iese informaţional şi propagandist?

Igor Munteanu: „În primul rând, să concretizăm la ce vă referiţi – la americani ori la delegaţia guvernamentală sau semiguvernamentală care a plecat la Washington D.C?”

Europa Liberă: În primul rând, la cei care au venit la aplicaţii militare. Ei ştiau ca vor fi încorporaţi cumva într-o poveste de 9 Mai și unii vor contesta pe chestiunea aceasta? Că ei vin, sărmanii, să facă un lucru util, şi când colo, se pomenesc contestaţi şi, vai de mine, mai că nu aruncaţi cu ouă clocite.

Igor Munteanu: „Partea americană ştie foarte bine că este o zonă plină de riscuri, o zonă afectată de instabilitate politică, de lipsuri la nivelul populaţiei, care are motive să protesteze contra deciziilor greşite ale guvernării. Dar, pe de altă parte, are nişte angajamente. Şi unul dintre ele este cel de a consolida puterile armatei naţionale şi de a inspira oarecum un anumit sentiment de siguranţă pentru populaţie şi pentru cei care servesc la stabilitatea şi apărarea acestui stat. Respectiv, nu se opresc trenurile, atunci când cineva doreşte să pună măgarul pe şinele de cale ferată. Exerciţiile militare pe diverse componente ale Armatei Naţionale continuă şi ele vor continua, pentru că există interesul strategic al Republicii Moldova. Noi suntem aliaţi în vederea atingerii unui obiectiv de securitate pe întregul continent european. Noi chiar participăm la furnizarea de stabilitate prin participarea la operaţiunile de menţinere a păcii din Kosovo. Acest lucru este apreciat şi, evident, datorită faptului că noi ne asumăm nişte responsabilităţi şi Statele Unite ale Americii continuă acest parteneriat. În al doilea rând, vreau să vă amintesc că în 2014 a fost lansat dialogul strategic cu Statele Unite ale Americii pe baza căruia există şi această dimensiune de securitate şi cooperare. Indiferent dacă plouă sau ninge, există cineva care se gândeşte la faptul că aliaţii moldoveni au nevoie de sprijin, au nevoie de ajutor şi că orice este posibil în acest moment va fi livrat. Probabil, trebuie să ne gândim şi noi în aceeaşi manieră, că ceea ce promitem trebuie să livrăm.”

Europa Liberă: Dar în momentul în care ajung ei să livreze nişte cunoştinţe, în primul rând, liderul comuniştilor moldoveni, fostul preşedinte, le scrie un mesaj în care mai că nu îi egalează cu duşmanii, uitând de fapt că americanii au luptat şi ei împotriva lui Hitler. Şi atunci cum se simt ei, când în loc să fie, mă rog, cel puţin lăsaţi în pace, sunt întâmpinaţi în halul acesta?

Igor Munteanu: „Există un anumit concept, care se numeşte narative şi narative ostile. Respectiv, regiunea noastră care este afectată de conflicte şi chiar războaie pe teritoriul Ucrainei este penetrată de diverse narative ostile. Şi una dintre ele este faptul că victoria în Al Doilea Război Mondial a aparţinut unei singure părţi şi aceasta este Rusia sau fosta URSS, ceea ce este o nedreptate, este un fals istoric. La victoria din Al Doilea Război Mondial au contribuit mai mulţi actori şi mai multe puteri aliate.”

Europa Liberă: Vezi Ialta, vezi Teheranul.

Igor Munteanu: „Fără îndoială. Ignorarea premeditată a unor realităţi istorice nu reprezintă decât o mărturie sau un semn al orbirii şi al manipulării sau al ambelor. Şi chiar foşti preşedinţi de ţară pot să fie orbiţi, la un moment dat, fie datorită unor instincte populiste, fie datorită unor jocuri pe care el singur nu le înţelege, fie datorită unor nostalgii pentru un imperiu care nu mai există. Republica Moldova trebuie să fie foarte atentă, atunci când gestionează public, în diversele opinii ale unor grupuri de oameni, mai ales cei angajaţi politic, pentru că nu trebuie să fim prădaţi de realităţile istorice, de dreptul la memorie, chiar şi datorită faptului că părinţii, buneii noştri au luptat pe acest front şi toţi împreună au contribuit la înfrângerea puterii naziste, aşa cum am înţeles-o sau aşa cum au înţeles-o ei atunci. Respectiv, atunci când asistăm la acest tablou de difuzare pe larg, la scară industrială a unor panglici cu Sfântul Gheorghe, trebuie să ne punem întrebarea simplă: cu ce serveşte această panglică la sentimentul de patriotism faţă de Republica Moldova? Noi ştim foarte bine că această panglică colorată, pe care ucrainenii au botezat-o „colorado”, a apărut în condiţiile unei puteri imperiale şi a ţinut de imperiul rus. Unii cercetători consideră că de fapt se trage de la culorile naţionale ale statului de unde provenea Ecaterina cea Mare şi a contribuit la crearea acestei iluzii sau idei imperiale pentru Rusia. Noi nu facem parte din acest context al celor care trebuie să aplaude cuceririle imperiale ale Rusiei şi cei care fac acum paradă de patriotism pe pieţele pe care se va juca această dramă trebuie să se gândească patrioţii cărei ţări sunt ei, în faţa cărei populaţii sunt ei responsabili şi la ce serveşte zelul lor exagerat pentru promovarea unor simboluri care sunt total străine statului nostru. Am plecat de la subiectul iniţial şi am ajuns la…”

Europa Liberă: Revenim imediat. Vreau să constat că, între timp, cei care poartă portretul lui Stalin uită de fapt că Stalin a fost un promonarhist şi un proimperialist deşănţat, că el a introdus epoleţii de aur, preluând moda ţaristă. Şi încă o paranteză. În cadrul ultimului discurs, Putin, când vorbea despre victoria Rusiei în marele război pentru apărarea patriei, deja substituie Uniunea Sovietică cu Rusia. Eu, de exemplu, chiar m-am simţit lezat, pentru că am un bunic mort în cel de-al Doilea Război Mondial, înmormântat undeva în Prusia şi cu atâta nonşalanţă el neglijează aportul caucazienilor, ucrainenilor şi moldovenilor, sigur că aceasta e o chestiune deliberată.

Igor Munteanu: „Nu sunteţi singur. Atunci când, de exemplu, el spune că statul Ucraina nu există, atunci când spune: „Noi ne-am fi descurcat şi fără Ucraina în victoria contra nazismului”, evident, acestea sunt nişte idei impuse pe un narativ rusesc de recucerire a măreţiei imperiale şi, în acelaşi timp, de lezare a orgoliului naţional al unor naţiuni care au contribuit cu sute de mii de sacrificii în acest Al Doilea Război Mondial. Este o palmă dată persoanelor care ştiu istoria altfel şi este o palmă dată potenţialilor săi aliaţi din acest spaţiu.”

Europa Liberă: Vorbeam despre militarii americani întâmpinaţi aici, în spaţiul acesta alteori ostil, pentru că aşa vine lucoarea de la Răsărit. Dar atunci când americanii, fără să vrea, la ei acasă, la Washington, sunt folosiţi ca piesă de decor pentru ca să-i facă publicitate unui personaj politic de aici, când volens nolens se întâlnesc cu o delegaţie din care face parte Plahotniuc şi când el e mai important, când e mai puţin important, iarăşi, americanii trebuie să se îngrijească cum este folosit sau, pur şi simplu, să dea mâna cu ei.

Igor Munteanu: „E foarte greu să comentezi care sunt motivele pentru care această delegaţie a plecat la Washington. Bănuiesc că a fost o agendă de subiecte destul de largă, nu a fost o delegaţie guvernamentală, pentru că altfel ar fi trebuit să plece şi jucătorul principal al acestei delegaţii, să fi fost prim-ministrul, dar nu a fost aşa. Deci, înţeleg că domnul Plahotniuc a fost un fel de reprezentant al coaliţiei, a unei construcţii politice destul de volatile în această vreme. Din câte cunosc eu, domnul Plahotniuc a participat la o conferinţă organizată de Atlantic Council, iar vicedirectorul acestei fundaţii Atlantic Council poate invita inclusiv persoane care nu sunt guvernamentali pentru ca să discute ori să participe la anumite discuţii mai mari.”

Europa Liberă: Deci, e un fel de diplomaţie populară?

Igor Munteanu: „Puteţi să o consideraţi un fel de diplomaţie populară. Vreau să vă asigur însă că americanii niciodată nu încurcă merele cu perele. Una este să transmiţi un credit politic şi să ai încredere într-un politician care se ţine de cuvânt, îşi ţine angajamentele şi alta e să tatonezi terenul în cazul unor actori care nu simt foarte bine terenul sub picioare. În Republica Moldova anumiţi actori, care au apărut la suprafaţă datorită unei concentrări a puterii, nu se simt deloc stabil, aşa cum promite programul de guvernare, se simt într-o fază de tranziţie şi nu ştiu exact unde va duce această tranziţie. Respectiv, sunt foarte multe lucruri pe care ei încearcă, datorită banilor pe care îi au şi datorită conexiunilor pe care le pot mişca, să-şi facă o anumită prezenţă activă în comunicatele de presă, să arate că sunt luaţi în vedere, fără însă ca acest lucru în mod necesar să însemne aceste lucruri.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi reprezentat oficial Republica Moldova în calitate de ambasador. Totuşi, aţi fi în măsură să ne spuneţi când şi cine recunoaşte nişte autorităţi sau nişte oameni, întrevederi de genul acesta, cărora le spuneţi „tatonare”, ele de fapt aici, la Chişinău, legitimează cumva aceşti oameni? Partea americană este conştientă că, în felul acesta, cumva îi dă mai multă credibilitate decât are persoana, guvernarea în sondajele locale?

Igor Munteanu: „Nu cred că legitimează. Am văzut în viaţa mea sute şi mii de fotografii ale unor persoane care se fotografiau cu Papa de la Roma, cu noul Papă. Aceasta nu înseamnă nicidecum că aceste persoane s-au apropiat mai mult de Dumnezeu sau că în privinţa lor Dumnezeu a pus un cuvânt bun. Există diverse episoade când oamenii încearcă să exploateze conexiunile sau întâlnirile pe care le fac în alte capitale, pentru ca să dea bine pe sticlă sau să dea bine unei campanii. În Republica Moldova situaţia economică şi socială nu merge bine şi acesta se vede foarte clar în sondajele de opinie, aceasta se vede bine în frustrările populaţiei faţă de indeciziile sau incoerenţa unor politici guvernamentale. Şi unul dintre marile eşecuri ale acestui guvern este lipsa de acţiune în privinţa marilor corupţi. Or, imaginea noastră este formulată şi formată sub lupa cancelariilor occidentale din perspectiva rezultatelor pe această luptă anticorupţie, din perspectiva readucerii instituţiilor statului într-o normalitate şi din perspectiva încrederii populaţiei faţă de aceste autorităţi. Fără aceste componente pe care le-am menţionat nu poate să existe încredere, oricâţi bani ar fi aruncaţi în această campanie de mediatizare şi oricât de interesante ar fi aceste fotografii pe care le-am văzut. Pe de altă parte, nici nu ar trebui să isterizăm comentarea sau interpretarea unor asemenea evenimente, pentru că lucrurile în politică sunt trecătoare. Niciun personaj politic nu poate fi sută la sută sigur că şansele lui sunt asigurate printr-o strângere de mâini într-o cancelarie occidentală. Întrucât cancelariile occidentale, mai ale Statele Unite ale Americii, care este un jucător global de primă mărime, au interese stabile, structurale pe continentul european, se interesează de efemeridele politice sau electorale care se întâmplă în ţările mici, dintr-o perspectivă regională. Sunt şi alţi oligarhi, ca să zic aşa, grupuri afluente de putere în regiunea noastră, inclusiv preşedintele Poroşenko, care este privit nu din perspectiva banilor care au crescut sau au scăzut pe durata preşedinţiei lui, ci din perspectiva rezultatelor pe care le poate livra. Şi există o anumită corespondenţă între numele Poroşenko şi numele Plahotniuc de la Chişinău, pentru că am început deja să le spunem numele. Aceste concentrări de putere creează o anumită ameţeală purtătorului de bogăţie că poate rezolva toate problemele, le poate înnoda, le poate deznoda, aşa cum îşi doreşte. În realitate chiar şi aceste personaje, la un moment dat, îşi dau seama că fără un proiect naţional în care populaţia să creadă nu poate face nimic. Instituţiile cad din mâini, oamenii nu-i mai servesc, indiferent de cât de mult s-ar ghiftui din resursele pe care le alocă. Şi atunci, până la urmă, chiar şi aceşti oameni trebuie să ajungă la concluzia că interesul lor poate fi servit de un stat funcţional. Bogăţiile pe care le adună într-un fel sau altul pot fi protejate numai dacă statele acestea naţionale – Ucraina, Georgia, Republica Moldova, Polonia, deşi Polonia nu prea a avut grupuri de oligarhi – pot fi apărate numai când ordinea şi justiţia vor fi respectate în această ţară şi atunci când cetăţenii vor trata cu bună credinţă asimetria aceasta de resurse. Spune o vorbă foarte bună din sociologie, că într-o ţară săracă, să fii bogat este o ruşine şi tot aşa într-o ţară bogată să fii sărac este o ruşine. Iar cei bogaţi ar trebui să se gândească foarte bine asupra acestui aforism care este valabil.”

Europa Liberă: Dar e şi mai mare ruşinea sau la fel de mare este să fii fariseu, chipurile, îi chemi pe oameni să meargă pe direcţia europeană, occidentală, dar în realitate procedezi exact invers. De exemplu, nu ştii cum să serbezi ziua de 9 Mai, cum să le desparţi mai bine ca să intri în voie şi Moscovei, şi europenilor. Sau mai simplu, iei banii americanilor, construieşti un drum până la Soroca şi circuli, bine mersi, pe acest drum, ba mai şi scobeşti din marginea drumului catafoatele după care, vezi Doamne, îi numeşti pe americani adversari şi nu-i laşi să ţină un minut de reculegere. În sensul acesta vreau să vă întreb: americanii sunt naivi, tolerează lucrurile acestea şi pompează în continuare bani pentru anticorupţie, pentru buna guvernare, văzând că sunt incorigibili aceşti demnitari?

Igor Munteanu: „Cred că nu aş putea să vă dau un răspuns ultimativ: sunt naivi ori nu sunt naivi americanii. Americanii sunt foarte diverşi. La începutul mandatului prezidenţial preşedintele Obama îşi dorea un pact de solidaritate cu Rusia, mă rog, şi atunci a propus această politică de resetare.”

Europa Liberă: Şi mai că nu îi chema în NATO.

Igor Munteanu: „Iarăşi tatonări. Dar, până la urmă, el încerca să aibă o anumită relaţie stabilă sau predictibilă cu Federaţia Rusă şi încerca să fie destul de generos, oferind vizibilitate liderilor de la Moscova, încercând să promoveze participarea lor în organizaţii care îi integrau – OMC. Fără vocea de sprijin a Statelor Unite ale Americii niciodată Federaţia Rusă nu ar fi putut intra, datorită experienţei nefaste pe partea economică, în OMC sau în G7, sau în alte construcţii internaţionale. Respectiv, Statele Unite ale Americii au manifestat foarte multă generozitate pentru ca să încurajeze reciprocitate la Moscova şi ca oarecum să se solidarizeze pe anumite obiective globale importante care i-ar fi dezlegat mâinile. Resetul însă nu a fost o politică de succes, iar ceea ce vedem acum cu această antagonizare a întregului Occident contra unei Rusii care, în mod disperat, îşi doreşte reconstrucţia imperială, arată într-un fel falimentul unei politici de dexterizare a relaţiei cu Federaţia Rusă. Adevărul este însă undeva la mijloc. Nu poţi să menţii foarte mult o situaţie de război rece în raport cu o ţară, pentru că populaţia are de suferit, nu atât elitele. Elitele se împrejmuiesc în jurul Kremlinului cu 40 de ziduri şi îşi trăiesc o viaţă, bine mersi. Ce faci cu populaţia? Cum îi oferi accesul la bunurile globale? Bunurile globale înseamnă informaţie, înseamnă educaţie, înseamnă creare de beneficii comune. Pe de altă parte, sunt şi alte politici eşuate, această politică de revenire a Federaţiei Ruse în zona proiectelor sale imperiale, inclusiv prin chiar şi acest „бессмертный полк”, care este multiplicat în toate capitalele fostelor republici sovietice arată că Rusia nu prea a învăţat multe lucruri din istorie, arată că în continuare încearcă să construiască complexul unei cetăţi asediate contra unui Occident care ar fi dorit să o ajute. Lucrurile sunt amestecate. Revenind la întrebarea dumneavoastră despre naivitatea americanilor, pot fi numiţi naivi, pentru că ei consideră că cineva poate să înveţe din istorie rapid şi să fie raţional, să fie eficient, teoria raţională. Ei consideră că actorii internaţionali trebuie să se conducă după anumite legi care să prezică acţiunile lor în viitor, astfel construind o relaţie mutual avantajoasă între actorii internaţionali. Sunt şi alţii care, evident, nu sunt molipsiţi de naivitate. Şi atunci nu-şi pun mari speranţe în reeducarea elitelor ruseşti în acest moment. Și de aceasta apelează la instrumentele şi mecanismele războiului rece, dacă doriţi, la menţinerea unui stat pe linia de sancţionare, atâta timp cât nu învaţă lecţia. Iar Rusia se confruntă acum cu obstacole foarte mari în relansarea economică şi menţinerea standardelor de creştere economică pe care le cunoştea înainte de această aventură a sa în Ucraina şi înainte de anexarea Crimeei.”

Europa Liberă: De ce vă întreb aceasta? Pentru că nu vă cer prognoze foarte exacte, dar să presupunem, un preşedinte republican anume şi cu un nume anume ar putea tăia coada foarte hotărât şi să lase Moldova şi toată regiunea de izbelişte?

Igor Munteanu: „Aici intervine ceea ce se numeşte impredictibilitatea preşedintelui sau predictibilitatea. Orice preşedinte face campanie pe o anumită linie de politică, care este atractivă pentru electorat. Candidatul la care dumneavoastră faceţi trimitere este un candidat care încearcă să economisească resursele pe care Statele Unite ale Americii, în acest moment, le foloseşte pentru ajutor internaţional, pentru operaţii internaţionale, pentru rolul său global oarecum recunoscut pe plan mondial.”

Europa Liberă: Şi eficient, pe alocuri.

Igor Munteanu: „Interpretabil. Pe alocuri. El promite americanilor că va tăia cheltuielile în mod dramatic, va renunţa la anumite alianţe, pentru ca să se revină la consolidarea economiei americane şi promite locuri de muncă. Se va ţine el de cuvânt sau nu, nu ştiu. Pentru că să creşti propria economie întotdeauna este mult mai dificil decât să promiţi tăieri de bugete. Şi aş vrea să vă atrag atenţia că sprijinul internaţional, pe care îl oferă Statele Unite ale Americii, nu este nici pe departe imens, este suportabil, este foarte mare în ochii populaţiei, dar reprezintă mai puţin de jumătate de procent din bugetul statului american. Prin comparaţie, să mergem înapoi la prima temă pe care dumneavoastră aţi lansat-o, la rolul pe care l-a avut Statele Unite ale Americii în Al Doilea Război Mondial, în perioada 1940-1945, SUA au devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de materiale de război, pentru ca să înfrângă nazismul. Adeseori ei erau numiţi „bastionul democraţiei”, pentru că furnizau materiale de război pentru ca anumite ţări din Europa să se opună maşinăriei de război germane. Şi vreau să vă spun că, în această perioadă, în cinci ani de zile, ei au furnizat circa 740 de miliarde de dolari americani în ajutor, tehnică de luptă, echipamente ş.a.m.d. În expresie financiară, în acest moment ar fi circa 4,5 trilioane de dolari. Vă imaginaţi ce ajutor imens au furnizat SUA pentru a obţine, până la urmă, un câştig contra maşinăriei naziste. Multă lume, mai ales cei din piaţă, care vor purta cu multă mândrie panglicile „colorado”, nu iau în consideraţie aceste lucruri. Şi Statele Unite ale Americii sunt foarte sensibile la diminuarea rolului pe care l-au avut în mod natural. Întotdeauna se spune că, dacă foloseşti anumiţi bani într-un scop, nu-i foloseşti în altul. Respectiv, i-au folosit pentru maximizarea victoriei aliaţilor şi nu i-au folosit pentru creşterea economică pe plan intern. Să diminuezi rolul lor înseamnă o insultă. Şi proferarea de insulte din partea unor lideri totali iresponsabili la Chişinău nu dă bine statului nostru şi nu dă bine societăţii.”

Europa Liberă: Exact la aceasta mă refeream, atunci când vă întrebam, pentru că măcar recunoştinţă să ai nu costă scump. Cel puţin, să fii politicos în raport cu americanii, care au contribuit, cum aţi subliniat dumneavoastră, în cifre. Şi noi putem să continuăm şirul acesta de exemple până la Checkpoint Charlie şi până la Zidul Berlinez ş.a.m.d.

Igor Munteanu: „Mă gândeam exact care ar fi interpretarea de unde atâta escaladare de emoţii faţă de venirea acestor militari americani din partea socialiştilor. Şi am găsit răspunsul. De fapt, e foarte simplu, în aceeaşi perioadă în care aici, la Chişinău, se va serba Ziua Victoriei şi la Tiraspol se va serba Ziua Victoriei cu coloane blindate, cu tancuri, cu toate echipamentele militare. Şi cei care, politic vorbind şi financiar vorbind, sunt foarte dependenţi de Moscova, ar fi nimerit într-o situaţie imposibil de explicat la Moscova. Pentru că, cum adică, la Tiraspol, blindatele toate poartă drapele roşii, iar la Chişinău cumva această zi este serbată în prezenţa unor cetăţeni, unor militari americani? De aici vine de fapt vulnerabilitate clasei politice de la Chişinău şi a socialiştilor, comuniştilor în mod particular. Ei nu servesc interesele naţionale, ei servesc interesele efemere ale unor grupuri de interese de la Moscova.”

Europa Liberă: Adică alinierea la Răsărit. Şi ultima întrebare: în momentul acesta ce puteţi spune despre proxima interfaţă occidentală, Bucureştiul, s-a tratat de naivitate, dacă acceptăm termenul, au devenit mai pragmatici, ei, cel puţin, s-au împăcat cu gândul că e o putere aşa cum este şi sunt nevoiţi să colaboreze? Sau peste capul acestei puteri totuşi întind o mână de ajutor populaţiei, aşa cum spuneaţi dumneavoastră?

Igor Munteanu: „Nu pot să vă dau un răspuns exhaustiv în această privinţă, pentru că unii politicieni de la Bucureşti în continuare se simt fripţi de contactul cu realitatea clasei politice de la Chişinău, mai ales pe cazul Filat. Alţii, probabil, încă nu au ajuns la o anumită concluzie pentru cine ar trebui să bată clopotele în Republica Moldova, evident, în contextul apărării intereselor naţionale ale României în această regiune. Şi eu bănuiesc că lucrurile se vor aşeza foarte clar în următoarele luni de zile, atunci când şi Bucureştiul trebuie să înţeleagă că nimeni nu va apăra interesele Bucureştiului, fără o acţiune clară, concretă, convingătoare, fără proiecte care să fie duse până la sfârşit şi fără o reanalizare clară a priorităţilor în acest joc complex.”

Europa Liberă: Deci, răspunsul clasic: „De ce se trag clopotele?”. – „De funie”.

Igor Munteanu: „Exact.”