Select your Top Menu from wp menus

Igor Grosu este Președintele Parlamentului de legislatura a XI-a

Igor Grosu a fost ales, astăzi, Președinte al Parlamentului de legislatura a XI-a, cu votul secret al 64 de deputați ai Fracțiunilor Partidului Politic ”Partidul Acțiune și Solidaritate” și Partidului Politic ”Șor”.

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor nu a participat la procedura de vot.  

Igor Grosu este născut la 30 noiembrie 1972 în satul Andrușul de Sus, raionul Cahul.

A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, licențiat în istorie.

În perioada 15 august 2012 – 12 august 2015 a deținut funcția de viceministru al educației.

Din 15 mai 2016 este membru al partidului PAS, în 2019 fiind ales deputat pe lista națională a Blocului electoral ”ACUM Platforma DA și PAS”.

În Parlamentul de Legislatura a X-a a fost președinte al Fracțiunii PAS,  Blocul ACUM, vicepreședinte al Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, șef al delegaţiei la Adunarea Parlamentară a OTAN, autor sau coautor a peste 50 de proiecte de inițiative legislative.

La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 a candidat din partea Partidului Politic ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, fiind numărul unu în listă.

Igor Grosu este căsătorit și are trei copii.

În funcția de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu a succedat-o pe Zinaida Greceanîi care a deținut postul de speaker începând cu 8 iunie 2019.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/igor-grosu-este-presedintele-parlamentului-de-legislatura-a-xi-a/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19