Select your Top Menu from wp menus

Igor Dodon: Vom restabili relaţiile cu Rusia păstrându-le pe cele cu UE

Pretendentul la calitatea de candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, liderul PSRM Igor Dodon, spune că una din priorităţile programului său este restabilirea relaţiilor cu Federaţia Rusă, însă nu va renunţa la relaţiile cu UE. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N 4”, transmite IPN.

„Avem nevoie de relaţii bune cu UE pentru menţinerea regimului fără vize, pentru dezvoltarea programelor de infrastructură. Dar fără relaţiile cu Federaţia Rusă ţara noastră nu se poate dezvolta. Trebuie să restabilim relaţiile economice, să scoatem interdicţiile pentru mărfurile noastre. Sondajele arată că peste 60 la sută dintre moldoveni sunt pentru relaţii prietenoase cu Federaţia Rusă, iar peste 50 la sută doresc aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică”, a explicat Dodon.

Deşi doreşte păstrarea relaţiilor cu UE, Dodon nu renunţă la intenţia anunţată anterior de denunţare a Acordului de Asociere. „Acest acord a fost o greşeală. Noi ne vom respecta promisiunea”, a afirmat el.

Întrebat despre legalitatea scrutinului prezidenţial, Igor Dodon a spus că modificarea în Constituţie a fost acceptată de instituţii europene importante cum ar fi Comisia de la Veneţia. „Noi întotdeauna ne-am pronunţat pentru alegerea directă a şefului statului. Însă nu ne-a plăcut modalitatea cum a fost restituit cetăţenilor dreptul de a-şi alege preşedintele. Noi am spus, că ne vom conforma, dacă această schimbare va fi recunoscută de către instituţiile internaţionale, Comisia de la Veneţia”, a precizat liderul socialist.

Referindu-se la decizia PCRM de a nu participa la scrutinul prezidenţial, Igor Dodon nu exclude că Voronin ar face jocul puterii „De câţiva ani Voronin face jocul PDM şi trebuie ceva timp pentru ca acest mariaj să se producă”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/igor-dodon-vom-restabili-relatiile-cu-rusia-pastrandu-le-pe-cele-cu-ue/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19