Select your Top Menu from wp menus

Igor Dodon, suspendat din nou

Președintele Parlamentului sau premierul va exercita interimatul funcției de președinte al țării pentru a emite decretele de numire a doi vicepremieri și a cinci miniștri, pe care Igor Dodon a refuzat să-i numească, așa cum prevede legea, candidaturile fiind înaintate de premier de două ori. Curtea Constituțională a pronunțat marți, 2 ianuarie, hotărârea care justifică instituirea interimatului, transmite IPN.

Potrivit hotărârii Curții Constituționale, având în vedere faptul că președinte ţării a refuzat repetat numirea candidaturilor propuse tot repetat de către premier în funcțiile de vicepremieri și miniștri, el se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuția în cauză, ceea ce justifică instituirea interimatului pentru asigurarea exercitării acestei obligații constituționale.

Maxim Lebedinschi, consilier prezidențial, a spus că prin hotărârea emisă Curtea Constituțională a dat dovadă de apartenență politică și nu veghează asupra respectării Constituției. Potrivit lui Maxim Lebedinschi, au fost încălcate prevederi ale Codului jurisdicției constituționale, potrivit cărora subiecți ai unor astfel de sesizări nu pot fi deputații, dar Parlamentul trebuie printr-o hotărâre, semnată de către președintele Parlamentului, se sesizeze Înalta Curte. „Asupra candidaturilor propuse și care au fost respinse plasează suspiciuni de lipsă de integritate, au fost implicați în frauda bancară”, a explicat Maxim Lebedischi refuzul repetat al șefului statului asupra numirii unor membri ai Guvernului.

Potrivit lui Sergiu Sârbu, deputat PDM, șeful statului, semnând decretele de eliberare din funcție a șase membri ai cabinetului de ministru și refuzând repetat numirea altor membri, a creat un blocaj instituțional, ceea ce face imposibilă activitatea Guvernului. Deputatul susține că refuzul președintelui ţării este neîntemeiat, iar argumentele sunt lipsite de probe. „Nu putem avea în continuare un Guvern nefuncțional. Odată ce șeful statului a admis eliberarea lor din funcție, trebuia să respecte Constituția şi să numească noii membri ai Guvernului”, a spus Sergiu Sârbu.

Potrivit lui Sergiu Sârbu, în câteva zile, președintele Parlamentului sau premierul va semnat decretele de numire a noilor membri ai Cabinetului de Miniștri.

Și președintele Igor Dodon a avut o reacție la decizia Curții. „Curtea Constituțională a devenit ostatica propriilor decizii neinspirate, a precedentelor pe care le-a creat. Este evident pentru toată lumea că membrii CC au acceptat să „joace” așa cum le dictează guvernarea democrată. Acum CC este nevoită să ia în continuare decizii controversate, la limita legii și dincolo de limita bunului simț. Era de așteptat că CC va repeta trucul politic din 17 octombrie a.c., când președintele țării a fost suspendat, pentru a fi învestit în funcție ministrul apărării Sturza”, menționează Igor Dodon.

Remanierile guvernamentale au fost anunțate pe 19 decembrie. În Guvern urmează să vină: Cristina Lesnic, Chiril Gaburici, Svetlana Cebotari, Liviu Volconovici, Tudor Ulianovschi, Alexandru Tănase și Iurie Leancă, ultimul fiind propus pentru noua funcție de vicepremier – pentru integrare europeană.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/igor-dodon-suspendat-din-nou/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19