Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi-a prezentat echipa prezidenţială luni, 26 decembrie. Şeful statului a declarat în faţa presei că tot de luni intră în vigoare mai multe decrete semnate. Acestea vizează numirea unui nou consilier pentru relaţiile cu diaspora şi redenumirea funcţiilor altor consilieri prezidenţiali, transmite IPN.
Secretar general al aparatului preşedintelui este Ruslan Flocea. Consilier în domeniul politic şi purtător de cuvânt al preşedintelui a fost numit Ion Ceban, consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale este Maxim Lebedinschi, reprezentant al preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul. Consilier în domeniul economic a fost numită Elena Gorelova. Corneliu Popovici a fost numit consilier în domeniul educaţiei, culturii şi cercetării, Ion Perju – consilier în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice, Vasile Şova – consilier în domeniul reintegrării. Consilier în domeniul politicii externe a fost numit Andrei Neguţa.
În scurt timp urmează să fie numiţi consilierii apărării şi securităţii naţionale, domeniul dezvoltării sociale şi domeniul relaţiilor cu diaspora. „Consider că diaspora trebuie să fie reprezentată în echipa preşedintelui. De aceea, voi veni cu un apel către cine este disponibil să activeze în echipa prezidenţială, din cei care se află în diasporă, vă invit să depuneţi CV-urile pentru a examina posibilitatea de a vă încadra în echipa prezidenţială”, a spus Igor Dodon.
Totodată, preşedintele ţării a menţionat că, la ora 12.00, urmează să aibă o întrevedere cu premierul Pavel Filip pentru a face un schimb de opinii despre acţiunile imediat următoare. De asemenea, Igor Dodon a anunţat că pe parcursul săptămânii curente urmează să aibă mai multe şedinţe de lucru cu Guvernul şi cu reprezentanţii instituţiilor statului pentru a discuta despre domeniul bancar, economie, comerţ şi despre sistemul de pensii.
Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…
Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…
Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…