Select your Top Menu from wp menus

Igor Dodon reacționează la decizia Parlamentului de a-i respinge inițiativa

Președintele Igor Dodon afirmă că Parlamentul a respins inițiativa sa de anulare a „legii miliardului” fără vreun argument cât de cât plauzibil din partea corpului de deputați din majoritatea parlamentară și a sateliții săi. Într-o postare pe Facebook, șeful statului menționează că e nevoie de „maximă consolidare a eforturilor pentru anularea acestei legi rușinoase”, transmite IPN.

„Nu pot spune că aș fi foarte surprins, dar cred că toți cetățenii țării trebuie să cunoască numele fiecărui deputat care nu a susținut această inițiativă. Mai ales numele celor care își doresc foarte mult alegeri uninominale. Reiterez, cetățenii Republicii Moldova nu trebuie să întoarcă un bănuț din banii furați. Banii trebuie întorși de hoți, iar averile acestora confiscate. Amintesc că în cadrul primei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate voi pune în discuție subiectul furtului secolului”, scrie Igor Dodon.

Potrivit președintelui, în condițiile actuale, o altă soluție pe care a propus-o și anterior este ca cetățenii să se expună asupra subiectului dat și acest lucru urmează a fi făcut. „Trebuie menționat că primele plăți din bugetul de stat în acest context sunt planificate pentru luna noiembrie 2017. Până atunci trebuie maximă consolidare a eforturilor pentru anularea acestei legi rușinoase”, mai menționează Igor Dodon.

Vineri, 10 martie, Parlamentul a respins prima inițiativă legislativă a președintelui Igor Dodon – de anulare a legii care, potrivit șefului statului, pune pe umerii cetățenilor miliardul furat. Fiind supusă votului, inițiativa președintelui a fost susținută doar 31 de deputați, număr insuficient pentru a fi promovată. În semn de protest, deputații socialiști au plecat de la ședință.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/igor-dodon-reactioneaza-la-decizia-parlamentului-de-a-i-respinge-initiativa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19