Câștigătorul alegerilor prezidențiale, Igor Dodon, a subliniat importanța cunoașterii limbii ruse în Moldova, a relatat agenția rusă Interfax. Vorbind la o sesiune publică de întrebări și răspunsuri, în capitală, Dodon a spus că de la șefia statului va veghea la respectarea legii din 1989 care precizează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică și poate fi folosită în toate domeniile de activitate. Dodon a mai spus că a cunoaște limba rusă este un mare avantaj pentru orice moldovean, indiferent că lucrează în țară, în Italia sau în Rusia și i-a criticat, fără să-i numească, pe cei care închid școlile rusești sau împiedică educația în limba rusă.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…