Select your Top Menu from wp menus

Igor Dodon își depune mandatul de parlamentar și se retrage de la conducerea PSRM

Fostul președinte Igor Dodon a anunțat că pe 18 decembrie, la Congresul extraordinar al Partidului Socialiștilor, se retrage de la conducerea partidului, după 10 ani la conducere. Ar putea rămâne președinte de onoare.

Dodon a precizat că se retrage pentru că la ședința Biroului Executiv al Socialiștilor de luni, 18 octombrie, s-a decis ca în viitor, partidul să fie condus de un „organ colegial cu un secretar executiv”.

Totodată, Igor Dodona anunțat că renunță la mandatul de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor pentru că nu se „vede în acest parlament”. El a precizat că astfel renunță și la imunitatea parlamentară: „ Nu mă ascund de imunitate. Nu am de ce să mă tem de voi. Vreți să începeți dosare politice, începeți, o să vedem la cine e mai tare caracterul”, a declarat Dodon.

Fostul președinte a precizat că va rămâne activ în politică și se va concentra pe relațiile bilaterale cu Rusia, preluând conducerea unei noi organizații : Uniunea Oamenilor de Afaceri din Federația Rusă, cu sediul la Chișinău, înființată încă din iunie la Chișinău.

Dodon și-a calificat singur, în deschiderea conferinței de presă la sediul PSM, declarațiile drept „istorice”.

sursa: europalibera.org