Categories: PoliticȘtiri

Igor Dodon: Cu jumătate de an în urmă nu puteam să-mi imaginez că vom deține puterea de acum

Președintele Igor Dodon spune că acum jumătate de an nu-și putea imagina că pe lângă Președinție, socialiștii vor conduce Parlamentul, vor desemna Guvernul și vor conduce Primăria Chișinău. Șeful statului spune că PSRM nu a tins către acest lucru, dar că așa s-au creat circumstanțele.

„Noi avem în prezent o echipă stabilă de oameni care gândesc în același fel la conducerea Parlamentului, în fruntea Guvernului, la Președinție și la Primăria Chișinău. Aceasta este și o responsabilitate foarte mare. Deja nu mai este posibil să punem pe umerii altora ceea ce nu ne reușește”, a afirmat șeful statului în cadrul unei ediții speciale la postul NTV Moldova.

Igor Dodon spune că socialiștii au obținut șansa să demonstreze că pot face schimbări. Șeful statului promite că aceste schimbări vor fi făcute și menționează că cetățenii trebuie să le resimtă până la 1 septembrie anul viitor.

Președintele spune că actualul Guvern, învestit ieri de către Parlament, ar putea să funcționeze până la sfârșitul mandatului actualului legislativ. „Guvernul domnului Chicu liniștit poate să lucreze până la expirarea împuternicirilor acestui Parlament, februarie 2023 și să livreze rezultate. Noi vom tinde ca acest executiv să lucreze întregul mandat”, a continuat Igor Dodon.

Șeful statului spune că în ministere vor reveni profesioniștii care au lucrat anterior, indiferent din ce partide făceau parte și indiferent cum au plecat din funcții, iar majoritatea celor care au fost angajați de Guvernul anterior vor pleca „dacă nu sunt profesioniști”. „Trebuie să recunoaștem că în multe ministere este haos, nu partea de jos, dar cea de mijloc. Ei au adus în fruntea ministerelor oameni cu studii la Harvard și aceștia au adus cu dânșii persoane de același fel, au omorât memoria instituțională și au blocat toate ministerele. Acum îi vom întoarce. Nu avem mult timp, timp de o săptămână jumătate-două trebuie să curățăm totul și să începem lucrul” a concretizat Igor Dodon.

Șeful statului a anunțat că în această dimineață va avea loc prima ședință a noului cabinet de miniștri la care va participa și el.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago