Legea pentru completarea Regulamentului Parlamentului, care permite deputaților neafiliați sau independenți să constituie în orice moment grupuri parlamentare, a fost publicată în Monitorul Oficial de astăzi, 14 iulie. Legea a trecut repetat prin procedură parlamentară, așa că președintele Igor Dodon a fost nevoit să o promulge, deși anterior a respins-o, transmite IPN.
Modificările operate prin lege în Regulamentul Parlamentului instituţionalizează grupurile parlamentare din cel puțin cinci deputați independenți și/sau neafiliați şi acordă acestora aceleași drepturi şi obligaţiuni ca şi fracțiunilor parlamentare.
Grupurile parlamentare vor beneficia de încăperi pentru lucru, tehnică, birotică şi li se vor acorda servicii necesare activităţii pe care o desfășoară. De asemenea, vor beneficia și de un buget anual aprobat de Parlament, în funcţie de reprezentarea numerică a grupului în legislativ.