Categories: PoliticȘtiri

Igor Dodon a avut o întrevedere cu omologul său rus

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat la ședința Consiliului șefilor de state al CSI și a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic din Soci, a avut o întrevedere cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. În cadrul discuției, șeful statului s-a referit la problema transnistreană, menționând că Moldova susține reglementarea politică a conflictului transnistrean în cadrul formatului de negocieri „5+2”, în condiţiile respectării principiilor de suveranitate şi integritate teritorială a Republicii Moldova, cu acordarea unui statut special regiunii transnistrene, transmite IPN.

„Suntem dispuşi pentru continuarea promovării unui dialog direct între Chişinău şi Tiraspol la nivel de lideri, reprezentanţi politici, reprezentanți ai societăţii civile şi grupuri de lucru în scopul consolidării încrederii pentru rezolvarea problemelor actuale, cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului. Contăm în continuare pe sprijinul Rusiei în promovarea procesului de reglementare a diferendului transnistrean şi suntem interesaţi de un progres real în domeniul dat pe parcursul anului curent ”, a declarat Igor Dodon, citat într-un comunicat de presă al Președinției.

Igor Dodon a remarcat că în elita politică moldovenească „există persoane care nu se bucură de ameliorarea relaţiilor moldo-ruse şi dezvoltarea parteneriatului nostru strategic”. Potrivit președintelui, Guvernul şi majoritatea parlamentară, ”controlată de ţările din Occident depun tot efortul pentru a submina relaţiile dintre cele două țări”. Acesta a declarat că dezaprobă categoric orice manifestări antiruse ale autorităţilor Moldovei, precum deportările din Moldova a demnitarilor, jurnaliştilor, a artiştilor din Federația Rusă și propaganda antirusească în mass-media.

În cadrul întrevederii, președintele i-a dat asigurări omologului său rus că nu va semna nicio lege antirusească, chiar dacă majoritatea parlamentară o va vota repetat. Acest lucru este valabil și pentru proiectul de lege cu privire la interzicerea difuzării pe teritoriul Moldovei a buletinelor de știri şi a emisiunilor informaţional-analitice produse în Rusia.

Igor Dodon a solicitat preşedintelui Rusiei să susţină cererea Republicii Moldova privind obţinerea statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, dar și extinderea listei întreprinderilor moldoveneşti care vor avea acces pe piaţa rusă şi amnistierea cetăţenilor Moldovei care au încălcat procedura de intrare și ieșire din Federația Rusă.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

4 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

4 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

5 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

6 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

o săptămână ago