Select your Top Menu from wp menus

Igor Boţan despre lichidarea băncilor devalizate:  “ştim lucruri foarte importante”

Analistul politic, Igor Boţan, a vorbit într-un interviu pentru Radio Europa Lbera despre cauzele şi consecinţele lichidării celor trei bănci devalizate din R.Moldova.
Întrebat dacă consideră că procesul de lichidare a acestor bănci seamănă cu ascunderea gunoiului sub preş, Botan a spus :  „Noi ştim că în mod straniu au fost arse documentele Băncii de Economii. Noi mai ştim lucruri foarte importante. Şi anume, că unul dintre actorii principali în toate mişmaşurile care au avut loc la Banca de Economii, pe data de 22 mai a emis o scrisoare deschisă în care a ameninţat clasa politică din Republica Moldova că, dacă va dori cumva să pună toate cele rele pe umerii sai, este vorba de Ilan Shor, primarul de Orhei, el va face declaraţii publice, care vor dinamitiza întreaga clasă politică din Republica Moldova. De ce fel de dovezi mai au cetăţenii nevoie că există o conjuraţie între cei care au asigurat managementul acestor bănci falite şi clasa politică din Republica Moldova?”
Igor Botan a mai opinat că gunoiul despre “jaful secolului” nu e ţinut  sub preş, ci în safeu “ şi cu ameninţări directe că, dacă se va încerca a pune întreaga vină doar pe Ilan Shor, atunci acesta va arunca în aer întreaga clasă politică din Republica Moldova. După care cetăţeanul Shor participă la alegerile din Orhei şi câştigă cu o majoritate absolută chiar din primul tur de scrutin. Deci, noi vedem că lucrurile nici pe departe nu sunt clare, iar lichidarea acestor bănci ar trebui să aducă mai multă claritate în privinţa implicării factorului politic şi a răului care s-a comis în Republica Moldova,atunci când clasa politică a decis, cu bună ştiinţă, să politizeze instituţiile de ocrotire a normelor de drept şi a celor de reglementare.”


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/igor-botan-despre-lichidarea-bancilor-devalizate-stim-lucruri-foarte-importante/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19