În Judecătoria Orhei sunt puse pe rol mai multe dosare cu părţi care se declară vătămate şi care mai apoi fac pace cu cei pe care îî acuză.
Recent, magistraţii de la Orhei au avut de-a face cu trei astfel de dosare, pe care le-au pornit şi le-au încheiat la cererea presupuselor victime.
Aşa, a scăpat de pedeapsa penală un tânăr de 20 ani din Orhei care, iarna, a furat dintr-un magazin din centrul oraşului cartele pentru reîncărcarea contului în valoare de 670 de lei. Tânărul, care risca să fie penalizat pentru jaf cu o amendă de de la 4 mii la 10 mii de lei, a ieşit din instanţă fără a fi puternic afectat. Asta, deoarece proprietarul magazinului a anunţat judecata că nu mai are faţă de învinuit pretenţii de ordin material şi moral.
Primăvara, în timpul unui scandal în satul Susleni, un localnic i-a rupt coastele unui bărbat, care l-a acţionat pe agresor în judecată. Ajunşi însă în faţa instanţei, cei doi au declarat că s-au împăcat.
Judecătoria din Orhei a încetat si un alt proces penal referitor la furtul benzinei de la o staţie de alimentare cu petrol . Furtul care a avut loc in luna martie a constat în alimentarea cu 50 de litri de benzină a unui autoturism Honda Accord, care după ce şi-a făcut plinul a rupt-o din loc fără vreo achitare.
Şoferul maşinii a scăpat basma curată, după ce staţia PECO a anunţat instanţa că s-a împăcat cu amatorul de alimentare gratuită.