Select your Top Menu from wp menus

Human Rights Watch: Cele mai mari represiuni împotriva societăţii civile din Rusia postsovietică, în 2012

Autorităţile ruse au desfăşurat, în 2012, împotriva societăţii civile, cele mai mari represiuni de la destrămarea Uniunii Sovietice, în urmă cu 21 de ani, a afirmat joi organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch (HRW), în prezentarea raportului său anual, scrie MEDIAFAX.
„În 2012, autorităţile ruse au lansat împotriva societăţii civile represiunile de cea mai mare amploare din istoria Rusiei postsovietice”, a afirmat organizaţia cu sediul la New York, într-un comunicat în limba rusă care însoţeşte prezentarea raportului.

„A fost cel mai rău an pentru drepturile omului din istoria recentă a Rusiei”, a declarat directorul HRW pentru Europa şi Asia Centrală, Hugh Williamson, citat în raport.

„De la revenirea lui Vladimir Putin la preşedinţie, în mai, Parlamentul dominat de membrii partidului pro-Putin Rusia Unită a adoptat o serie de legi care impun restricţii considerabile împotriva societăţii civile”, a deplâns HRW în comunicat.

Printre aceste legi, una obligă organizaţiile neguvernamentale ruseşti care beneficiază de subvenţii străine să se declare „agenţi ai străinilor”, o alta extinde în mod vag noţiunile de trădare şi spionaj, iar o a treia consolidează în mod considerabil sancţiunile în caz de incidente în timpul manifestaţiilor.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/human-rights-watch-cele-mai-mari-represiuni-impotriva-societatii-civile-din-rusia-postsovietica-in-2012/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19