Categories: PoliticȘtiri

Hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și nu se supun nici unei forme de atac

Orice act pronunțat de Curtea Constituțională /CC/ este definitiv și nu poate fi supus nici unei căi de atac, transmite MOLDPRES.

Curtea Constituțională a decis astăzi că orice act al CC este definitiv și nu poate fi supus nici unei căi de atac. Președintele CC, Domnica Manole, a explicat că temei pentru emiterea acestei hotărâri îl constituie faptul că „justiția constituțională se situează în afara puterilor judecătorești”.

„Sistemul controlului de constituționalitate este în afara puterilor judecătorești – delimitarea competențelor este simplă, cauzele constituționale reprezintă monopolul Curții Constituționale, instanțele de judecată nu au competența în a judeca aceste cauze”, a spus Domnica Manole.

În același timp, Curtea Constituțională s-a expus și asupra contestării în instanța de judecată de drept comun a demiterii judecătorului constituțional, Vladimir Țurcan, din funcția de președinte al CC și a hotărât că actele privind alegerea ori destituirea din funcție a președintelui înaltului for sunt definitive. Explicând această decizie, Domnica Manole a declarat că „alegerea președintelui Curții Constituționale ține de competențele CC și că nici o altă instanță de judecată nu se poate substituii plenului judecătorilor constituționali”.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

15 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

15 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

16 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

21 de ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago