Select your Top Menu from wp menus

Hoţ din Isacova, reţinut de Poliţia din Orhei la Străşeni VIDEO

Un bărbat din satul Isacova este suspectat de săvârşirea unui şir de furturi atât în raionul Orhei, cât şi în raionul Străşeni. Suspectul a fost reţinut zilele trecute, în s. Codreanca, Străşeni. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, riscă închisoare, în cazul în care vinovăţia lui pentru cinci infracţiuni comise la Orhei şi altele trei – la Străşeni, va fi demonstrată.
Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului de Poliţie Orhei, locotenentului major Diana Maxim, pe parcursul acestui an în raionul Orhei au fost comise un şir de sustrageri din avutul proprietarului.

Infracţiunile erau săvârşite în plină zi, în împrejurări asemănătoare, creând impresia că au unul şi acelaşi autor. Poliţiştii orheieni au întreprins o serie de acţiuni de urmărire penală şi investigaţie identificându-l, în calitate de hoţ, pe un locuitor al satului Isacova, în vârstă de 55 de ani.
La sfârşitul săptămânii trecute, angajaţii poliţiei din Orhei , împreună cu colegii din Străşeni, l-au reţinut pe suspect în satul Codreanca, Străşeni.
În timpul percheziţiei la domiciliul bărbatului, care locuieşte singur, au fost depistate şi ridicate bunuri care au fost anterior sustrase de către bănuit.
Valoarea bunurilor furate se estimează, iar oamenii legii continuă acţiunile de investigaţie pentru a-l deferi pe suspect justiţiei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/hot-din-isacova-retinut-de-politia-din-orhei-la-straseni-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19