Cristina Iovu (53 kg) a cucerit, duminică, trei medalii de aur la Campionatul European de juniori şi tineret, care se desfăşoară la Eilat (Israel).Ea învins la proba smuls cu rezultatul 92 kilograme, la stilul aruncat cu indicele 115 kilograme şi în suma celor două exerciţii (207 kilograme).
Luni,halterofilul moldovean, Ion Ţărnă, a câştigat o medalie de bronz.
El a încheiat pe locul patru concursul la proba smuls, cu 121 kilograme şi pe locul trei cu rezultatul 155 kilograme, , iar acest rezultat i-a permis să obţină în suma celor două exerciţii medalia de bronz.
Campionatul se va încheia pe 9 decembrie.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…