Cabinetul de miniștri va modifica bugetul de stat pentru a crește compensațiile la agentul termic. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către premierul Natalia Gavrilița, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, compensarea tarifelor pentru căldură centralizată va fi majorată de la 450 la circa 800 de lei.
„Am monitorizat situația din domeniul energetic și am căutat soluții pentru creșterea suportului pe care îl oferim oamenilor. Acum am luat decizia să inițiem modificări la legislație și buget care să permită creșterea suportului oferit de Guvern pentru consumatorii de agent termic. Creștem volumul compensat de Guvern din factura pentru agentul termic. În noiembrie și decembrie am compensat 67% din creșterea de tarif, iar din ianuarie procentul va crește până la 80%. În plus, am crescut volumul acoperit de compensație. În noiembrie și decembrie am compensat o gigacalorie, iar acum vom compensa până 1,5 gigacalorie. Aceste două măsuri fac ca suma să crească de la 480 de lei la 815 lei pe lună”, a spus premierul.
Șeful Executivului a menționat că de noile compensații vor beneficia și peste 20 de mii de familii cu venituri mici care nu puteau accesa compensații.