Select your Top Menu from wp menus

Guvernul va aloca peste 41 mln de lei pentru achitarea indemnizațiilor angajaților infectați cu COVID-19

Peste 41 milioane de lei vor fi alocați din fondul de intervenție al Guvernului autorităților administrației publice centrale și locale, pentru acordarea indemnizațiilor unice angajaților infectați cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. O decizie în acest sens a fost luată miercuri, la ședința Cabinetului demisionar de miniștri, transmite MOLDPRES.

Conform hotărârii Executivului în exercițiu, aproape 15 milioane de lei va primi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecției Sociale. De asemenea, bani pentru indemnizațiile destinate angajaților infectați cu coronavirus vor primi Ministerele Apărării, Economiei şi Infrastructurii, Curtea Constituțională, Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, consiliile locale din municipii şi raioanele țării, Comitetul executiv al UTA Găgăuzia.

Autoritățile publice nominalizate vor perfecta documentele necesare pentru finanțarea cheltuielilor respective, prin intermediul instituțiilor în care activează persoanele beneficiare.

Angajații infectați cu COVID-19 vor beneficia de indemnizații unice în valoare de 16 mii de lei, în conformitate cu Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 17 din aprilie 2020.