Categories: EconomicSocialȘtiri

Guvernul va aloca mijloace financiare localităților afectate de calamitățile naturale

Prim-ministrul Ion Chicu a prezidat vineri ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul acesteia s-a decis alocarea a cca 12 milioane de lei din Fondul de Intervenții pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale din mai multe localități ale Republicii Moldova.

Printre raioanele care au avut de suferit cel mai mult din cauza intemperiilor, se numără: Basarabeasca, Ungheni (Cetireni), Ialoveni (Hansca, Pojăreni, Costești, Țipala, Horești), Telenești (Chiștelnița, Sărătenii Vechi, Leușeni), orașul Lipcani.

Resursele vor fi alocate pentru compensarea prejudiciilor oamenilor cărora fenomenele meteorologice nefaste le-au distrus locuințele și gospodăriile. Vor fi restabilite mai multe porțiuni de drum, dar și reparate acoperișurile unor spitale, instituții școlare și preșcolare care au fost afectate de grindină.

Peste 2 milioane de lei vor fi distribuiți pentru alocarea spațiului locativ pentru 29 de familii de sinistrați din orașul Lipcani, pe motiv că blocul de locuit este într-o stare avariată.

CSE continuă recepționarea și evaluarea solicitărilor venite de la APL.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago