Select your Top Menu from wp menus

Guvernul şi Parlamentul au constatat progrese în procesul de implementare a reformelor

Republica Moldova înregistrează progrese la capitolul implementării reformelor, iar sincronizarea agendelor Guvernului şi Parlamentului este benefică în acest sens. Despre aceasta au comunicat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi premierul Pavel Filip, după cea de a doua şedinţă comună a executivului, legislativului şi preşedinţilor comisiilor permanente, transmite IPN.

„Chiar dacă nu ne-am aşteptat, avem deja rezultate foarte bune după prima şedinţă. La a doua şedinţă am constatat că avem un progres deosebit în recuperarea restanţelor de implementarea a Acordului de Asociere. I-am spus premierului că în primele şedinţe în plen din sesiunea curentă am adoptat mai multe proiecte de pe agenda de integrare europeană decât în toată sesiunea de toamnă”, a comunicat Andrian Candu.

Oficialul a mai spus că va face propuneri la Biroul permanent al Parlamentului pentru a implementa un mecanism de cooperare legislativ-executiv pe viitor. Posibil să fie creat un consiliu, dar conceptul va fi prezentat săptămâna viitoare. „Ministerele au început a comunica cu comisiile permanente, iar aceasta are un efect productiv.
Am elaborat o foaie de parcurs, cu termen de implementare până la 31 iulie, care conţine foarte multe acţiuni necesare de implementat.

Pavel Filip a spus că până acum s-a reuşit aprobarea mai multor documente la Guvern care, datorită sincronizării bune cu Parlamentul, au fost votate şi de legislativ. „Am convenit să rectificăm unele agende, ca să le sincronizăm între ele. O concluzie a fost că nu ţine doar de conlucrarea pe dimensiunea implementării Agendei de asociere, dar această colaborare să fie păstrată şi pe viitor, deoarece este productivă. Foaia de parcurs semnată reflectă angajamentele Republicii Moldova pe un termen mediu, până la finele sesiunii de primăvară. S-a prevăzut un termen pentru fiecare acţiune”, a comunicat şeful executivului.

Executivul a reuşit până acum adoptarea a 50% din acţiunile stabilite anterior într-un calendar privind implementarea reformelor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/guvernul-si-parlamentul-au-constatat-progrese-in-procesul-de-implementare-a-reformelor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19