„Guvernul sărăcește aproape toate ministerele și majorează cheltuielile din banii publici” titrează „moldnova.eu” cu referire la propunerile Ministerului Finanțelor la legea bugetului pentru anul viitor. Potrivit sursei citate, majoritatea ministerelor de la Chișinău vor fi lăsate să se descurce anul viitor cu mai puțini bani de la bugetul de stat, în timp ce unele dintre ele vor primi sume cu zeci de milioane de lei mai mult decât dispun în prezent. Totodată, alocările financiare pentru Fondul de Dezvoltare Durabilă vor fi reduse cu circa 70%. Trei din 16 ministere vor avea bugete mai mari anul viitor și anume ministerul finanțelor, cel al transporturilor și cel al mediului. Cele mai „sărăcite” vor fi ministerele educației, economiei, agriculturii și cel de interne, se arată în articol.
sursa: europalibera.org