Categories: RegiuneSocialȘtiri

Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, susține Biserica Românească din Orhei

Cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, începând cu luna iunie 2022, a inițiat pictarea a 100 m² din suprafața bisericii. Suma totală a finanțării acordate de către DRRM în cadrul acestui proiect este 50.000 RON, spune într-un comunicat remis Radio Orhei.

De acest proiect vor beneficia peste 300 de enoriași împliniți sufletește, ce-și vor exprima credința ortodoxă în cadrul Bisericii Românești, având la dispoziție ICOANA, în deplinătatea scopului ei sacramental și andragogic.

Parohul bisericii, Părintele Consilier Sergiu AGA a menționat: „În contextul resurselor financiare limitate, ale unei Biserici ce se implică plenar în activități sociale în întreaga regiune a Orheiului, dar și a activităților culturale ce le organizăm an de an, încă de la ființare, suportul constant al statului român, vine, ca de fiecare dată spre propășire, dezinteresat și exact la momentul oportun. Mulțumesc, ROMÂNIA!”, se mai spune în comunicat

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago