Guvernul de la Bucureşti va acorda Republicii Moldova o finanţare nerambursabilă de 550.000 de euro, în vederea elaborării proiectului tehnic detaliat pentru lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni – Chişinău. Decizia apare într-un Memorandum aprobat în şedinţa de miercuri a Executivului de la Bucureşti.
Suma va fi alocată în baza Acordului dintre guvernele celor două ţări privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.
Finanţarea nerambursabilă de 550.000 de euro este destinată fazei a doua a construcţiei gazoductului care interconectează sistemele de transport gaze naturale din România şi Republica Moldova.
„Implementator/ beneficiar al acţiunilor care urmează să fie derulate va fi Vestmoldtrans, operatorul de transport gaze naturale din Republica Moldova, iar executant – Transgaz, operatorul român de transport”, se arată într-un comunicat al guvernului.
Săptămâna trecută, autorităţile moldovene anunţau că extinderea gazoductului Iași – Ungheni până la Chișinău se amână. Deși Chişinăul anunțase anterior 2017 ca fiind anul când gazul românesc va ajunge în capitala Moldovei, termenul a fost extins până în 2019.