Categories: SocialȘtiri

Guvernul planifica reducerea a 2600 de angajati din invatamant

În anul 2012, numărul persoanelor ce activează în sistemul educaţional al Republicii Moldova se va diminua până la 125,9 mii, arată proiectul Legii Bugetului ce urmează a fi aprobat de Executiv.

Ministerul Finanţelor, care a elaborat documentul, anunţă că anul viitor, numărul persoanelor ce ar urma să figureze în lista angajaţilor din instituţiile publice finanţate de la buget va fi de 208.600 unităţi, din care 125.900 din sistemul învăţământului. Faţă de anul 2011, numărul total al angajaţilor ar urma să scadă cu 3.400 de unităţi de personal. Cei mai mulţi angajaţi va pierde sistemul educaţional de stat, arată proiectul Legii Bugetului pentru anul 2012.
Sistemul educaţional va avea de suferit şi la capitolul finanţare. Astfel dacă pentru anul 2012 volumul banilor prevăzuţi pentru plata salariilor angajaţilor din instituţiile publice se va majora cu 11,5%, pentru cei din învăţământ va creşte doar cu 5.9%.

Autorităţile intenţionează să optimizeze în următorii trei ani 1044 de clase şi 378 şcoli.

sursa:adevarul.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago