Curtea Europeană a invitat Guvernul de la Chișinău să prezinte observații privind refuzul autorităților din țară să-l pedepsească pe agresorul unei mame a trei copii, pe măsura faptelor. Asociația Promo-LEX s-a oferit să o ajute pe reclamantă.
Amendă simbolică de 500 lei pentru că și-a bătut soția până la pierderea cunoștinței
Liuda Iachimovschi – mamă a trei copii – a fost agresată de soțul acesteia în anul 2011, iar ca urmare a loviturilor primite, și-a pierdut cunoștința. Pentru aceasta, însă, soțul a primit doar o amendă simbolică de 500 lei.
Urmărită penal după ce a fost agresată de soț
Deși soția a fost internată în spital pentru 10 zile, după loviturile primite de la soț, organele de urmărire penală au inițiat un dosar penal împotriva acesteia, fiindînvinuită că i-a cauzat leziuni medii soțului, riscând până la 5 ani de închisoare.
Curtea Europeană – ultima speranță pentru victima violenței în familie, reprezentată de Promo-LEX Deși reclamanta nu a fost de acord cu faptul că agresorul a scăpat cu o simplă amendă, cererea ei ca acesta să fie tras la răspundere penală a fost respinsă. La fel, nici procuratura nu a dat curs plângerilor ei în acest sens. Mai mult, autoritățile au refuzat să emită măsuri de protecție pentru ea și cei trei copii.
În atare situație, victima nu a beneficiat de protecție reală și efectivă din partea autorităților, iar agresorul a rămas, practic, nepedepsit. Dimpotrivă, reclamanta a fost transformată din victimă în agresor (!).
Cum a fost ajutată victima violenței în familie, aflați în Comunicatul Promo-LEX.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…