Guvernul este vinovat de furtul miliardului, experţi

Guvernul Republicii Moldova poartă o mare parte din vină pentru furtul din sistemul bancar. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Viorel Gârbu, expert în economie, explică vina Guvernului pentru furtul miliardului prin acea că a acoperit pierderile suportate de BEM cu banii împrumutaţi din Banca Naţională. „S-a acţionat într-o manieră concertată. S-au acumulat resurse considerabile în câteva bănci, după care s-au eliberat credite neperformante, iar Guvernul a acoperit aceste găuri cu bani creditaţi de la BNM”.

Viorel Gârbu a criticat guvernele precedente pentru incapacitatea de a valorifica finanţările externe. „În anii 2009-2010 suma totală a finanţărilor externe putea să ajungă până la 500 de milioane de euro anual, însă guvernarea de atunci nu a fost capabilă să valorifice mai mult de o sută de milioane de euro anual. Chiar şi guvernarea comunistă de până în 2009, cu toate neajunsurile ei, putea să valorifice 200 de milioane de euro anual”, a spus expertul.

Directorul Institutului Economiei de Piaţă, Roman Chircă, consideră că Guvernul a contribuit pe trei căi la furtul miliardului. „În primul rând, Guvernul a ascuns problemele din BEM. În al doilea rând, au fost vândute o parte din acţiunile BEM. În al treilea rând, au fost semnate acele scrisori de garanţie, prin care au fost luate credite de la BNM pentru a acoperi pierderile suportate de BEM. Aceste operaţiuni au fost făcute în mare taină, fapt care a provocat şi mai mult nemulţumirea cetăţenilor”, a argumentat Chircă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago