Premierul Ion Chicu s-a întâlnit astăzi la Guvern cu președintele Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, Andrei Belianinov, cu care a vorbit despre procesul de examinare a cererii de intrare a Republicii Moldova în lista asociaților acestei bănci, create în 2006 de Federația Rusă și Kazahstan, potrivit unui comunicat al Guvernului.
De asemenea, s-a discutat despre unele proiecte ce ar urma să fie implementate în Rep. Moldova cu asistența financiară a BED. Între acestea – un hub agroindustrial prin care să fie achiziționată și procesată producția agricolă moldovenească.
La ședință a participat și Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.
Amintim că la sfârșitul lunii decembrie 2019, printr-un amendament la Bugetul de stat propus de Guvern și aprobat de Parlament, s-a decis alocarea a peste 1,8 milioane de lei prevăzuți să ajungă în capitalul social al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. Decizia a fost criticată atunci de opoziție, iar experții au atras atenția că actualul Guvern ar dori să atragă finanțare de la această bancă, pentru proiecte cu tentă electorală, în condiții netransparente și mai puțin avantajoase.
sursa: radiochisinau.md
Instituții publice care sunt conduse de politicieni ce reprezintă diferite entități politice au abordări asemănătoare…
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…
Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…
Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…
Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…
Anul trecut Întreprinderea Municipală ”Achiziții, Comerț și Piețe”, fondată de Consiliul Municipal Orhei a înregistrat…