Președintele parlamentului, Zinaida Greceanîi a anunțat că ședința de astăzi a Legislativului la care urma să fie examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, nu va avea loc, după decizia acestuia de a demisiona.
„Pentru astăzi a fost convocată o ședință extraordinară pentru examinarea moțiunii de cenzură. Dat fiind această decizie asumată pe care o considerăm una foarte corectă pentru a declanșa alegerile parlamentare anticipate, ședința preconizată pentru ora 15.00 nu va avea loc pentru că subiectul este epuizat”, a declarat ea.
Zinaida Greceanîi a precizat că Parlamentul se va întruni mâine în ședință specială cu ocazia inaugurării președintelui ales, Maia Sandu.
sursa: radiochisinau.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…