Categories: EconomicȘtiri

Guvernul a hotarat: mai multe intreprinderi vor fi concesionate

Aeroportul Internaţional Chişinău va fi concesionat, în baza unui proiect de parteneriat public-privat, aprobat, astăzi, de Executiv, transmite MOLDPRES.

Potrivit lui Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, concesionarea aeroportului, care este un obiectiv de anvergură, presupune construirea unui terminal nou pentru pasageri, dezvoltarea terminalului cargo şi a infrastructurii învecinate (parcare auto, centre comerciale etc.). Aeroportul Internaţional Chişinău are nevoie de investiţii enorme pentru a se dezvolta şi a deveni un aeroport competitiv în regiune, iar în prezent statul nu poate aloca bani de la buget pentru a renova aeroportul, a menţionat Lazăr.

În acest scop, va fi anunţat un concurs internaţional transparent. Cerinţele faţă de operatorul privat vor fi destul de ridicate, investiţiile fiind estimate la peste 140 de milioane de euro. În acest sens, într-o lună sau două va fi elaborat studiul de fezabilitate, iar spre sfîrşitul anului ar putea fi lansat proiectul, a precizat ministrul Economiei.

Tot azi, Cabinetul de Miniştri a aprobat lista bunurilor-proprietate a statului şi lista lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional propuse parteneriatului public-privat. În aceste liste sînt incluse Aeroportul Internaţional Bălţi, Întreprinderea de stat „Gările şi Staţiile Auto”, terenul fostului Stadion republican din capitală, prestarea serviciilor de dializă, renovarea a patru cămine studenţeşti care aparţin Universităţii de Stat din Moldova ş.a.

Concesionarea presupune cedarea de către stat a proprietăţii pentru o perioadă de timp, care revine în proprietatea statului după recuperarea de către agentul economic a investiţiilor făcute. Legislaţia în vigoare permite demararea procesului de concesionare pe un termen de pînă la 50 de ani, notează MOLDPRES.

RadioOrhei

Recent Posts

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

7 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

8 ore ago

Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…

o zi ago

Niciun partid nu a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor din municipiul Orhei

Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…

o zi ago

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

5 zile ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

6 zile ago