Select your Top Menu from wp menus

Guvernul a aprobat proiectul de lege ce prevede schimbarea modului de selecție a procurorului general

Proiectul de hotărâre privind modificarea Legii Procuraturii a fost aprobat de Guvern vineri, 13 septembrie, iar premierul Maia Sandu s-a declarat încrezătoare că va fi adoptat de Parlament, în două lecturi, săptămâna viitoare, relatează „Ziarul de Gardă”.

S-au făcut două modificări la proiectul inițial, care reflectă și obiecțiile președintelui Igor Dodon, în calitatea acestuia și de lider informal al partenerilor de guvernare, Partidul Socialiștilor. Este vorba de modul de selectare a candidaților pentru funcția de procuror general: în noua variantă, o comisie de experți, subordonată Ministerului Justiție, va întocmi lista scurtă de candidați pentru Consiliul Superior al Procurorilor, dar acum din această comisie va face parte și un expert „ recunoscut național”, desemnat de președinție.

În textul inițial, procurorii erau avantajați, în fața altor profesioniști.

Dacă legea va fi votată de Parlament, în lectura finală, concursul organizat de către Consiliul Superior al Procurorilor, la care s-au înscris șapte candidați, va fi anulat. Acest concurs este organizat în baza vechilor reguli.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/guvernul-a-aprobat-proiectul-de-lege-ce-prevede-schimbarea-modului-de-selectie-a-procurorului-general/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19