Categories: EconomicSocialȘtiri

Guvernul a aprobat politica bugetar-fiscală pentru anul 2021

Guvernul, întrunit astăzi în ședință, a aprobat proiectul de lege care se referă la politica bugetar-fiscală a țării pentru anul 2021. Acesta urmează să fie prezentat Parlamentului pentru adoptare, transmite MOLDPRES.

Potrivit proiectului, măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul viitor sunt orientate să contribuie la dezvoltarea economiei naționale prin susținerea mediului de afaceri și consolidarea veniturilor bugetare în vederea finanțării cheltuielilor publice.

Principalele măsuri de politică fiscală și vamală propuse pentru anul viitor se referă la revizuirea scutirilor persoanelor fizice și majorarea scutirii personale; standardizarea cotelor de impozitare a veniturilor persoanelor fizice; eliminarea reținerii impozitului pe venit în cazul repartizării dividendelor între companii; revizuirea cotelor TVA în agricultură; continuarea Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale; stabilirea accizelor la produsele din tutun, produsele alcoolice și produsele petroliere pe o perioadă de trei ani; implementarea unui mecanism de subvenționare a companiilor de colectare și reciclare a ambalajelor, indică documentul.

Totodată, ca urmare a propunerilor parvenite în procesul consultărilor publice, proiectul de lege ce vizează politica fiscală şi vamală pentru anul 2021 a fost completat cu următoarele prevederi: permiterea la deducere companiilor de asigurări, a provizioanelor formate pentru acoperirea creanțelor specifice domeniului asigurărilor; extinderea dreptului la deducere a cheltuielilor achitate de contribuabili sub formă de taxe de aderare și cotizații pentru toate asociațiile de reprezentare a activității de întreprinzător, în mărime de 0,15% din fondul de retribuire a muncii; neimpozitarea cu impozitul pe venit la cota de 4% (IVAO) a veniturilor din granturi neimpozabile.

De asemenea, este prevăzută permiterea la deducere a primelor de asigurări medicale din venitul  persoanelor fizice nerezidente obținut din activitatea conform contractului de muncă; revizuirea condițiilor de înregistrare a contractelor privind darea în locațiune a proprietății imobiliare de la persoane fizice la persoane fizice, precum și termenul de achitare a obligației (actualmente se achită în avans, se propune până la data de 25 a lunii); reducerea cotei TVA de la 15% la 12% pentru sectorul HORECA; diminuarea contribuției de la 2,5% la 1,5% din venitul din vânzări aferente serviciilor de telefonie mobilă începând cu anul 2022; alte propuneri de perfecționare a legislației fiscale și vamale.

„Proiectul este un produs comun al tuturor celor care sunt interesați ca țara, în anul 2021, să aibă o politică bugetar-fiscală cât mai bună pentru situația în care ne aflăm. Guvernul vine cu propuneri care oferă mai multe instrumente pentru a-și consolida baza bugetului. Mulțumesc întregii echipe care a elaborat şi a consultat proiectul privind politica bugetar-fiscală într-un an greu cu condiții vitrege”, a estimat în cadrul ședinței prim-ministrul Ion Chicu.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

15 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

16 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago