Categories: EconomicSocialȘtiri

Guvernele Republicii Moldova şi României vor semna un Acord privind construcția unui pod peste Prut

Inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului privind construirea podului, care va lega localitatea Ungheni din România cu Ungheni din Republica Moldova, a fost avizat astăzi de către Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului, transmite MOLDPRES.

Acordul ar urma să fie semnat între Guvernele României și Republicii Moldova privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră între cele două state peste râul Prut.

Conform proiectului, construcția podului va asigura conexiunea rețelei de drumuri prin partea de vest a Moldovei, care va susține necesitățile cetățenilor pentru mobilitate și va facilita comerțul pe piețele interne a celor două țări și cea internațională. Totodată, acesta va spori rolul pe care Republica Moldova îl are în calitate de legătură între statele Uniunii Europene și Comunitatea Statelor Independente.

Finanțarea pentru proiectul tehnic al obiectivului va fi asigurat de Guvernul României, inclusiv evaluarea impactului de mediu, precum și construcția podului propriu-zis și construcția infrastructurii conexe pe teritoriul său. Republica Moldova ar urma să asigure evaluarea impactului de mediu pe teritoriul său, precum și finanțarea pentru construcția infrastructurii rutiere conexe.

Costul total al lucrărilor este de aproximativ 40 de milioane de euro. Republica Moldova ar urma să aloce circa 7 milioane de euro, inclusiv pentru lucrările la punctul de trecere.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago