Categories: PoliticȘtiri

Guvernanţii vor trage de timp, protestatarii nu vor ceda, previziuni

Protestatarii vor continua protestele, iar guvernanţii vor tergiversa cu satisfacerea revendicărilor în speranţa că spiritele se vor calma. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Alexandu Slusari, membru al Consiliului Marii Adunări Naţionale, format duminica trecută, a dat garanţii că se vor menţine protestele paşnice până la satisfacerea revendicărilor. „Dispoziţia oamenilor care vin la protest diferă de cea a guvernanţilor. Demult n-am văzut atâta lumea nemulţumită la un loc. Nu vom ceda”, a declarat Slusari.

Mariana Kalughin, unul din organizatorii Platformei civice „DA”, a spus că împotriva guvernării protestează oameni indiferent de orientare politică şi apartenenţă etnică. „Este pentru prima dată când au fost uniţi oameni atât de diferiţi pentru un singur scop. Acesta a fost scopul principal a celor de la Platformă. Acest orăşel din corturi din PMAN nu mai aparţine Platformei „DA”. Guvernanţii vor încerca să reducă la zero entuziasmul protestatarilor şi vor trage de timp cât vor putea”, a declarat Kalughin.

Şi ex-preşedinta comisie parlamentare pentru drepturile omului, Stela Jantuan, de asemenea, este de părerea că guvernanţii vor încerca să tergiverseze dialogul cu protestatarii. „Cred că poziţia lor este să aştepte, să tragă de timp, ca toate spiritele revoluţionare să se calmeze. Cred că guvernarea greşeşte că ignoră o şansă de a comunica cu alegătorii”, a spus Jantuan.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago