Select your Top Menu from wp menus

Grupul de inițiativă pentru abrogarea sistemului mixt de vot va fi organizat din nou

Până la sfârșitul lunii ianuarie, grupul de inițiativă pentru inițierea referendumului legislativ pentru anularea sistemului mixt de vot va consulta cetățenii și va propune organizarea unei noi adunări de constituire. Decizia a fost luată după refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra grupul pe motiv că ar fi fost admise mai multe încălcări de procedură.

Într-o conferință de presă la IPN, liderul grupului de inițiativă, Ștefan Gligor, a calificat refuzul CEC ca fiind o decizie motivată politic. Autoritatea electorală centrală a adunat câteva elemente nesemnificative pe partea de procedură a desfășurării adunării de constituire a grupului de inițiativă, iar mai multe concluzii prezentate ca fiind importante în cadrul ședinței nu s-au regăsit în decizia finală. „Noi am văzut un proces din start inechitabil și am avut impresia că decizia de înregistrare a acestui grup a fost luată dinainte”, a menționat Ștefan Gligor. El a mai spus că cei din grupul de inițiativă vor merge la toate partidele care i-au susținut, dar și la partidele care nu i-au susținut, pentru a le cere susținere. Întrucât, daca nu se va reuși anularea sistemului mixt de vot, opoziția va pierde aceste alegeri pentru că regulile sunt făcute pentru partidul de guvernământ, a menționat Ștefan Gligor.

Valeriu Pașa, expert Watch Dog și membru al grupului de inițiativă, califică decizia CEC ca ilegală, abuzivă și motivată politic, decizie care s-a luat în afara autorității electorale. Potrivit lui, chiar dacă sunt mici devieri de ordin procedural în constituirea grupului de inițiativă, acestea nu denaturează legalitatea procesului de constituire.

Directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroșie, consideră că, după ce a venit grupul de inițiativă cu actele la CEC, acesta ar fi trebuit să se uite peste procesul-verbal, să vadă dacă sunt cel puțin 300 de membri care au participat la acea adunare, restul să-i scoată dacă nu-i convenea. Același lucră trebuia să facă și în cazul verificării voturilor. „Argumentele au un singur sens, CEC a primit indicații să nu înregistreze grupul și a făcut-o așa cum o duce capul, folosind niște argumente inventate, care nu țin de drept”, a remarcat directorul IPP.

„Esența este că 735 de persoane și-au exprimat dorința de a participa în grupul de inițiativă și aproape toate erau gata să colecteze semnături, de șapte ori mai mult decât se cere. Până acum au mai fost inițiative de referendum, dar cu nimeni nu s-a comportat așa. CEC este atât de „independent” încât lor le era rușine să se uite la noi în ochi și să spună argumentul până la final”, a spus Lilia Carasciuc, director Transparency International Moldova.

Analistul politic Victor Ciobanu a menționat că în acest caz se inventează un vid legal care există în imaginația celor de la guvernare, fiind îngrădit un drept legal al cetățenilor la referendum. „Este acel CEC care insistă că noi avem peste trei milioane de alegători, dar recensământul spune că avem sub trei milioane. Acest CEC ne-a demonstrat public cum se vor lua deciziile la alegerile parlamentare”, a spus analistul.

Comisia Electorală Centrală a respins vineri, 12 ianuarie, cererea de înregistrare a grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican legislativ privind abrogarea legii prin care au fost aduse modificări la Codul Electoral, fiind aplicat sistemul mixt de vot. Comisia a invocat nerespectarea normelor legale și a prevederilor Codului Electoral, prin prezentarea datelor contradictorii în procesul-verbal de constituire a grupului de inițiativă, precum și neconformități la numărarea voturilor participanților


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/grupul-de-initiativa-pentru-abrogarea-sistemului-mixt-de-vot-va-fi-organizat-din-nou/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19