Categories: SocialȘtiri

Grupare criminală specializată în trafic de persoane, anihilată de ofițerii de investigații

Patru persoane cu vîrste cuprinse între 19 și respectiv 28 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova, suspectați de trafic de persoane, au fost reținuți pentru 30 de zile. Pe parcursul anului 2015, aceștia au exploatat sexual 16 tinere, dintre care fac parte și trei minore.
În rezultatul investigațiilor efectuate de către angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Procuratura Generală şi Inspectoratul de poliție Botanica, s-a stabilit că din grupare fac parte cetățeni din Moldova și Turcia.

Mai bine de un an, aceștia exploatau tinere din Republica Moldova, sub pretextul angajării la muncă în cluburile de noapte din Turcia, în calitate de dansatoare. Pentru munca efectuată, victimelor le-au fost promise recompense de circa 2000 euro.

De asemenea, doi membri ai grupării, cetățeni ai Republicii Moldova, activau în două cluburi de noapte din mun. Chişinău (un bărbat în calitate de bodyguard şi o tînără în calitate de dansatoare), care aveau rolul de a recruta tinerele, iar ulterior acestea erau transmise unui alt membru al grupării care se ocupa de transportarea acestora în Turcia.

Totodată, victimele minore, care nu puteau fi transportate în Turcia, erau cazate în diferite apartamente din capitală, unde erau exploatate sexual.

În urma perchezițiilor efectuate de către forțele de ordine, la domiciliile suspecților au fost ridicate agende de evidență a veniturilor obținute de fiecare victimă exploatată, dar şi cheltuielile suportate pentru închirierea apartamentelor în mun. Chişinău, perfectarea actelor şi transportarea victimelor în Turcia.

În acest caz, Poliția a pornit o cauză penală pentru trafic de ființe umane și trafic de copii. Dacă vinovăția persoanelor culpabile de infracțiune va fi dovedită, aceștia riscă închisoare de pînă la 20 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz.

RadioOrhei

Recent Posts

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 ore ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

13 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

5 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago